Turneul de la Roma

Simona Halep, încă un pas către titlu (Video)

Publicat Vineri, 19 mai 2017

Simona Halep s-a calificat vineri, fără emoții, în semifinalele Turneului WTA de la Roma, dotat cu premii totale de 2.775.745 dolari.

Simona a învins-o în sferturi pe estoniana Anett Kontaveit (68 WTA), jucătoare venită din calificări, cu scorul 6-2, 6-4, într-o oră și 20 de minute.

Grație acestui succes, jucătoarea româncă și-a asigurat un cec de 115.170 euro și 350 de puncte WTA.

''A fost un meci bun, dar cred că aș fi putut termina mai repede, însă am ratat o minge scurtă și am căzut un pic psihic. Ea și-a schimbat un pic jocul, a fost mai puternică, a revenit timp de câteva ghemuri și a jucat foarte bine. E foarte puternică, dar știam că dacă o împing în spate și lovesc mingea un pic mai înalt o deranjează. Cred că am stat bine în meci, dar am ratat câteva mingi scurte. Nu a fost o zi bună pentru mine la fileu, dar am fost puternică din spatele terenului'', a spus Halep meciul său cu Kontaveit.

''Cred că a fost cel mai bun meci al meu aici, sunt foarte mulțumită că pot să continui să câștig și să joc la cel mai înalt nivel al meu după ce am luat un titlu. Nu e deloc simplu. Mă simt bine, am jucat bine și am avut o atitudine bună pe teren'', a adăugat românca.

Simona consideră că joacă la turneul WTA de la Roma un tenis mai bun decât a făcut-o la Madrid, unde a câștigat titlul săptămâna trecută.

''La Madrid pot spune că nu am jucat cel mai bun tenis al meu, dar restul, atitudine, jocul de picioare, emoțiile, au fost la un nivel înalt, aici (la Roma) simt că joc un tenis mai bun, dar am mai puțină energie, deoarece am jucat atât de multe meciuri, dar mă simt cel mai bine în acest an. Vreau să păstrez această stare, chiar dacă voi pierde, chiar dacă voi câștiga, nu e ușor, știu asta, dar trebuie să am grijă și de corpul meu'', a afirmat Halep.

Românca va juca a treia ei semifinală la Roma, după cele din 2013 și 2015, cu Kiki Bertens.

Aboneaza-te la editia printImparte pe FacebookImparte pe TwitterImparte pe Google PlusCumpara editia digitala

Sport

Tenis
Decizia Simonei Halep legată de Roland Garros

- Publicat acum 3 ore si 18 minute

Roland Garros
Două românce eliminate

- Publicat acum 3 ore si 52 minute

Fotbal
Messi a dat lovitura

- Publicat acum 4 ore si 10 minute

SIPA? Staţi să vedeţi, acum e atunci!

Simona Popescu - Publicat Duminicã, 28 mai 2017

După summitul G7
Merkel: A trecut vremea în care ne puteam baza unii alţii

Constantin Duţu - Publicat Duminicã, 28 mai 2017

Vasile Dîncu şi Ioan Rus, doi dintre cei mai influenţi membri ai Grupului de la Cluj
De mulți ani la București se joacă învârtita someșeană
Statul român, sub controlul clujenilor

Mihai Petean - Publicat acum 5 ore si 56 minute

Fost jurnalist, de "Cartea Recordurilor"
Geoană îl desființează pe Robert Turcescu

Paul Dumitrescu - Publicat acum 6 ore si 15 minute

Ministrul de Interne îi răspunde preşedintelui Iohannis

Paul Dumitrescu - Publicat acum 10 ore si 25 minute

Reactoarele 3 și 4 de la Cernavodă, o poveste fără sfârșit
Investiția nucleară chinezească, un proiect născut mort

Mihai Soare - Publicat acum 9 ore si 6 minute

Remarcile lui Trump i-au făcut pe unii lideri europeni să adopte o atitudine sfidătoare chiar în timpul discursului de la inaugurarea noului sediu NATO
Summit-uri explozive la Bruxelles și în Sicilia
Trump pune Europa în fața unei mari alegeri

Călin Marchievici - Publicat acum 3 ore si 7 minute

SIPA? Staţi să vedeţi, acum e atunci!

34 Simona Popescu - Publicat Duminicã, 28 mai 2017

Vasile Dîncu şi Ioan Rus, doi dintre cei mai influenţi membri ai Grupului de la Cluj
De mulți ani la București se joacă învârtita someșeană
Statul român, sub controlul clujenilor

15 Mihai Petean - Publicat acum 5 ore si 56 minute

După summitul G7
Merkel: A trecut vremea în care ne puteam baza unii alţii

8 Constantin Duţu - Publicat Duminicã, 28 mai 2017

O criză de conștiință

7 Ioan Buduca - Publicat Duminicã, 28 mai 2017

Ministrul de Interne îi răspunde preşedintelui Iohannis

6 Paul Dumitrescu - Publicat acum 10 ore si 25 minute