Prezența la Comisia de anchetă

Răspunsul CSM pentru Kovesi

Publicat Luni, 17 iulie 2017

Decizia privind necesitatea și oportunitatea prezentării șefului DNA în fața Comisiei parlamentare de anchetă referitoare la alegerile prezidențiale din 2009 aparține Laurei Codruța Kovesi, a declarat, luni, pentru Agerpres, președintele CSM, Mariana Ghena.

Întrebată dacă CSM a răspuns solicitării Laurei Codruța Kovesi privind prezența acesteia la Comisia parlamentară de anchetă pentru audieri, Mariana Ghena a menționat: "Da, în sensul că aprecierea în concret a necesității, respectiv oportunității prezentării în fața Comisiei aparține procurorului-șef al DNA în raport de dispozițiile și reglementările în vigoare. CSM nu interpretează deciziile CCR, acestea sunt obligatorii și general valabile, nicio persoană nu poate invoca necunoașterea legii".

Ea a adăugat că răspunsul a fost transmis vineri după-amiază.

Laura Codruța Kovesi a fost invitată de mai multe ori pentru a fi audiată în Comisia de anchetă privind alegerile prezidențiale din 2009, însă aceasta a refuzat să vină în fața parlamentarilor.

Pe 10 iulie, membrii Comisiei parlamentare de anchetă au decis să-i sesizeze ministrului Justiției faptul că procurorul-șef al DNA refuză să se prezinte la audieri.

Într-un interviu acordat ziare.com, șeful DNA a anunțat că a solicitat CSM un punct de vedere pe acest subiect. ''La prima și a doua invitație am invocat precedentul din 2007 și hotărârile CSM. Am primit din nou invitație și atunci am solicitat punctul de vedere al CSM. Dacă CSM va spune că un procuror sau un judecător e obligat să dea explicații în Parlament, o să vedem'', a spus aceasta.

Aboneaza-te la editia printImparte pe FacebookImparte pe TwitterImparte pe Google PlusCumpara editia digitala

Actualitate

Angajaţi ai ziarului turc de opoziţie Cumhuriyet, eliberaţi

(R.C.) - Publicat acum 20 minute

Rusia denunţă o „provocare intenţionată” a României care va afecta grav relaţiile

(R.C.) - Publicat acum 32 minute

Un bărbat a intrat cu mașina în mulțime la Hensinki

(R.C.) - Publicat acum o ora si 16 minute

Un document care anunţă un nou scandal
Implicarea principalei Fundaţii a lui George Soros în alegerile din 2014 din România

Ion Spânu - Publicat acum 7 ore si 47 minute

Trântă cu sindicaliștii
Olguța n-a mai rezistat: "Acum țipă"

Ioana Radu - Publicat Vineri, 28 iulie 2017

Cum ne plânge de milă presa germană
Învârteli cinice cu medicamente oncologice din România

- Publicat Vineri, 28 iulie 2017

Despre dimensiunile exportului paralel
"De ani de zile vorbim degeaba! Ne-am săturat!"

Simona Popescu - Publicat Vineri, 28 iulie 2017

Diplome de licență fără studii
Un vârf al aisbergului de corupție

Simona Popescu - Publicat acum 10 ore si 48 minute

Casa de producție DNA
Procurorii și autostrada

Vasile Surcel - Publicat acum 9 ore si 57 minute

Cazul Kovesi
Tudorel Toader, tras de mânecă

(I.R.) - Publicat acum 10 ore si 18 minute

Un document care anunţă un nou scandal
Implicarea principalei Fundaţii a lui George Soros în alegerile din 2014 din România

23 Ion Spânu - Publicat acum 7 ore si 47 minute

Trântă cu sindicaliștii
Olguța n-a mai rezistat: "Acum țipă"

20 Ioana Radu - Publicat Vineri, 28 iulie 2017

Cum ne plânge de milă presa germană
Învârteli cinice cu medicamente oncologice din România

15 - Publicat Vineri, 28 iulie 2017

Democratizarea iluziei

10 Ioan Vieru - Publicat acum 2 ore si 21 minute

Despre dimensiunile exportului paralel
"De ani de zile vorbim degeaba! Ne-am săturat!"

9 Simona Popescu - Publicat Vineri, 28 iulie 2017