Decizie fără precedent a SUA privind Rusia și războiul din Siria

Rachetele americane asupra Siriei – cine și ce a câștigat (I)

Publicat Vineri, 14 aprilie 2017

Cu câteva ore înaintea atacării cu rachete a bazei aeriene Al-Chaayrate, din regiunea Homs, SUA au avertizat Rusia, ale cărei sisteme antiaeriene din Levant au rămas mute

Cu câteva ore înaintea atacării cu rachete a bazei aeriene Al-Chaayrate, din regiunea Homs, SUA au avertizat Rusia, ale cărei sisteme antiaeriene din Levant au rămas mute

Surprinzătoarele lovituri ordonate de preşedintele Donald Trump asupra Siriei sunt o premieră în politica americană față de conflictul levantin. Ce pagube reale a provocat ea? Care a fost contextul politic și diplomatic american în care au fost decise? Care a fost reacţia Rusiei, cât de importante sunt şi ce implicaţii directe au măsurile sale de retorsiune? Sunt câteva dintre întrebările la care încercăm să răspundem în continuare.

Atacul cu rachete ordonat de preşedintele Donald Trump asupra aeroportului militar sirian Al-Chaayrate a marcat o premieră în politica militară a SUA faţă de acest conflict ce durează de şase ani şi, pe de altă parte, a însemnat revenirea la intervenţionismul american în diferite părţi ale lumii, opţiune pe care noul şef al Casei Albe o repudiase cu tam-tam atât înainte, cât şi după preluarea funcţiei. Cum s-a văzut, atacul au mers până acolo încât, în interiorul SUA, a creat un soi de unanimitate, satisfăcându-i până şi pe cei care nu-l agreează pe Trump. La fel pe plan internaţional, în Europa, cei mai prompţi în a-l saluta fiind liderii care se distanţaseră foarte vocal de el: preşedintele Francois Hollande şi cancelarul Angela Merkel.

Totodată, prin rachetele trimise asupra Siriei, preşedintele american a ţinut să demonstreze că poate lua o iniţiativă militară în cazul unei ţări în care Rusia este implicată direct, iar asta, într-un moment în care în SUA sunt în curs trei investigaţii iniţiate de cele două comisii ale Congresului pentru servicii secrete şi, respectiv, FBI, anchete care privesc presupusele legături între membri ai anturajului lui Trump şi agenţi secreţi ruşi. Totul în condiţiile în care, înaintea alegerilor prezidenţiale, Donald Trump vorbise despre o resetare a raporturilor cu Rusia lui Putin, idee care, după venirea lui la Casa Albă, s-a lovit de rezistenţa aparatului de stat. De fapt, cred că asta este una dintre cheile celor 59 de rachete trimise asupra Siriei.

Cu o lună înainte de atacul american în Siria, șeful Statului Major al Armatei Ruse, Valeri Gherasimov, s-a întâlnit în Turcia cu omologul american Joseph Dunford

O lovitură anunțată

În al doilea rând, faptul că SUA au avertizat Rusia despre iminenţa loviturii dovedeşte că ambele superputeri militare se concertează în cele mai delicate chestiuni care le privesc direct. Că este aşa, o vom dovedi în continuare.

În al treilea rând, trebuie discutat despre acea reuniune secretă între apropiaţi ai lui Trump şi Putin, ce a avut loc în însulele Seychelles, pe 11 ianuarie, cu câteva zile înaintea învestirii noului preşedinte al SUA. Ea a fost dezvăluită de Washington Post, unul dintre cele mai reputate ziare americane, cel care a descoperit Scandalul Watergate în urma căruia preşedintele Richard Nixon a demisionat.

În al patrulea rând, trebuie evidenţiat faptul că, după două luni şi jumătate petrecute la Casa Albă, preşedintele Trump l-a eliminat din foarte puternicul Consiliu Naţional de Securitate Naţională pe Steve Bannon, eminenţa sa cenuşie, înlocuindu-l cu un general, ceea ce, la prima vedere, ar întări aripa belicoasă de la Casa Albă. Pe site-ul Politico, biograful lui Trump, Michael D’Antonio, scria că „există pericolul ca el să nu asculte suficient civilii în comparaţie cu militarii“, idee pe care un reputat ziar parizian o combate, arătând că, în mod ironic, în ochii aliaţilor SUA ori ai numeroşilor aleşi şi observatori americani, generalii pe care preşedintele şi i-a adus alături sunt mai pacifişti decât consilierii civili, printre care se află sulfurosul Bannon.

„Donald este fascinat de militari după ce, la 13 ani, a fost trimis la o şcoală militară. De atunci, el este convins că versiunea hollywoodiană a unui general din Al Doilea Război Mondial reprezintă adevăratul leadership. (…) Pericolul constă în faptul că el nu ascultă suficient civilii în comparaţie cu militarii.“ Michael D’Antonio, biograful lui Trump

Manipularea mediatică

Pe urmă, între numeroasele analize consacrate implicaţiilor loviturii americane din Siria, nu puteau să lipsească beneficiile pe care preşedintele Trump le-a obţinut de pe urma ei. Apoi, deşi pare paradoxal, şi omologul lui rus a avut parte de aşa ceva.

În context, semnalăm că, ţinând seama de unele precedente de-a dreptul şocante în domeniul manipulării mediatice – minciunile Administraţiei Bush privind aşa-zisul arsenal chimic al Irakului, pentru a justifica invadarea acestei ţări; incidentul armat dintr-o piaţă din Sarajevo, din 1994, pentru diabolizarea sârbilor bosniaci, sau motivele fabricate de Administraţia Clinton pentru bombardarea fostei Iugoslavii, în 1999 etc. – agenţiile de presă sunt foarte prudente când vorbesc despre „presupusul atac chimic“ din Siria, invocat de Trump în operaţiunea sa militară surpriză.

Întâlnirea secretă din Seychelles

Luni, 3 aprilie, ziarul Washington Post dezvăluia că, pe 11 ianuarie a avut loc o întâlnire secretă între emisari ai lui Donald Trump, care, peste 9 zile, urma să devină preşedinte al SUA, şi ai lui Vladimir Putin. O atare ştire nu putea decât să tulbure şi mai mult apele în complicata afacere privind conivenţa între Rusia şi apropiaţi ai lui Trump în preajma scrutinului prezidenţial american. Este un nou episod care, după prezenţa ambasadorului rus la anumite reuniuni ale republicanilor, a creat probleme lui Trump şi colaboratorilor lui, între care se afla şi gen. Michael Flynn, consilier prezidenţial, care a demisionat repede.

Potrivit cotidianului amintit, Emiratele Arabe Unite sunt cele care au organizat reuniunea secretă, obiectivul ei fiind „stabilirea unui canal oficios de comunicare între Moscova şi Washington“, după cum susţin mai multe surse contactate de ziarul citat. Dacă identitatea emisarului rus nu a putut fi stabilită, despre cel american s-a aflat că ar fi fost Erik Prince, fondator al Academiei foste Blackwater, o societate militară privată. Autorităţile americane interogate de Washington Post au declarat că „Prince s-a prezentat drept un trimis neoficial, dar care se bucură de încrederea lui Trump“.

Emisarul lui Trump, șeful mercenarilor de la Blackwater

Evident, a fost contactată şi Casa Albă, care a spus că „nu are cunoştinţă despre aceste întâlniri“, adăugând că Prince „nu are niciun rol în tranziţia Obama – Trump“. Un purtător de cuvânt a repetat acest ultim argument şi a apreciat că este vorba despre „o invenţie pură“. „Această întâlnire nu are nimic de-a face cu preşedintele Trump.“ Fără a fi membru oficial al echipelor lui Trump, Prince nu-i este străin, scrie ziarul Huffington Post în ediţia sa americană.

Pe lângă că a fost văzut în Trump Tower în decembrie 2016, Washington Post notează că el este cel care a finanţat cu 250.000 de dolari campania magnatului imobiliar. Fără a mai ţine seama că este un apropiat al lui Steve Bannon, mâna dreaptă a lui Trump, nimeni altul decât fratele lui Betsy DeVos, aleasă de preşedinte spre a deveni ministru al Educaţiei.

Reuniunea secretă a durat două zile, Emiratele Arabe Unite organizând-o şi spre a vedea, între altele, dacă Rusia ar putea pune un fel de frână relaţiilor sale cu Iranul. Aceasta a trezit interesul FBI în amintita sa anchetă privind o potenţială intervenţie a Moscovei în prezidenţialele americane din noiembrie 2016, mai scrie ziarul amintit. În ceea ce le priveşte, autorităţile din Seychelles au declarat că nu sunt la curent cu reuniunea respectivă, dar au adăugat că hotelurile de lux de pe insulă sunt ideale pentru acest gen de întâlniri. „Acest lucru nu mă surprinde. Arhipelagul Seychelles este un loc unde se poate petrece bine, departe de ochii mass-media. Acest lucru este spus chiar şi în broşurile noastre turistice. Cred că, de data asta, presa a simţit totuşi ceva“, a declarat Barry Faure, responsabil în Ministerul de Externe al insulelor.

Un Război Rece cu alți actori

Ce legătură ar avea întâlnirea cu subiectul nostru? Înainte de toate, ar trebui reamintit că ziarul Washington Post este recunoscut pentru soliditatea informaţiilor sale. Apoi, ştiut fiind că serviciile secrete americane nu-l prea plac pe Trump, nu este deloc exclus ca ele să fie la originea acestei scurgeri de informaţii. Totodată, recurgerea la un asemenea tip de emisari este o tradiţie în viaţa politică americană, ea devenind tradiţională. Amintim, în context, că, în realizarea schimbului superspionului sovietic Rudolf Abel cu pilotul american de pe avionul U-2, Francis Garry Powers, operată pe Podul Spionilor din Berlinul Occidental, Administraţia Kennedy a fost reprezentată cu succes de avocatul James B. Donovan, care ulterior a avut acelaşi rol eficient în tratativele cu Cuba lui Fidel Castro.

În fine, în discuţiile din Seychelles, unul dintre subiectele abordate l-a reprezentat contracararea ştirilor privind contactele anturajului lui Trump cu „diplomaţii“ ruşi din SUA. Din această perspectivă, ideea unor scenarii bazate pe tot felul de afaceri murdare, inclusiv bombardamente „chirurgicale“ cu rachete Tomahawk, de genul celui din Siria, nu se exclude deloc. În politică, întrucât au ce apăra ori promova, îndeosebi cei „mari“ operează cu pragmatism şi cinism absolute.

Moscova, avertizată de Statele Unite

Ştirea este oficială: cu câteva ore înaintea atacării cu rachete a bazei aeriene Al-Chaayrate, din regiunea Homs, SUA au avertizat Rusia despre eveniment. Evident, s-a ţinut seama de recentele cazuri similare din trecut: atacarea fostei Iugoslavii în primăvara anului 1999, invadarea Irakului în martie 2003 etc.

De data asta, un motiv în plus îl reprezenta prezenţa unor avioane şi a unor militari ruşi în locul respectiv. În plus, în toamna anului 2015, militarii ruşi şi cei americani ce acţionează în zonă au creat un comitet de coordonare şi informare, spre a preveni incidente armate între cele două părţi. Astfel, cpt. Jeff Davis, purtător de cuvânt la Pentagon, declara că „s-au luat toate măsurile pentru a executa loviturile cu minimum de riscuri“ pentru personalul aflat pe aeroport şi îndeosebi pentru ruşii de acolo. „Loviturile nu au vizat oamenii“, iar ruşii au fost preveniţi înaintea atacului. Totul s-a făcut prin mijlocirea liniei de comunicaţie specială, „având loc mai multe conversaţii cu ruşii“.

De asemenea, după „intrarea în pâine“ a lui Trump, în Antalya (Turcia) a avut loc, pe 7 martie, o întâlnire a şefilor armatelor rusă, gen. Valeri Gherasimov, americană, gen. Joseph Dunford, şi turcă, gen. Hulusi Acar, în care, între altele, era normal să se discute şi cooperarea lor militară din Siria şi întreaga regiune.

Rusia a avut o reacție „de ochii lumii“

Înştiinţarea americană privind declanşarea atacului cu rachete pare să fi avut un efect vizibil. Dacă, la început, secretarul de Stat american Rex Tillerson declara că s-a dorit ca baza aeriană să devină „inoperabilă“, iar Pentagonul, în cunoscutul stil triumfalist, vorbea despre distrugerea aviaţiei militare siriene şi a instalaţiilor de pe aeroportul Al-Chaayrate, inclusiv a pistei de decolare, după nici 24 de ore, elemente vizibile incontestabile dovedeau că pista este funcţională, de pe ea decolând avioane Suhoi Su-24 din dotarea armatei siriene, care au şi bombardat poziţii ale rebelilor, precum şi avioane ruseşti. În fine, Moscova susţinea că doar 24 dintre cele 59 de Tomahawk şi-au atins ţinta, dar, chiar şi aşa, pagubele par neînsemnate.

Pe scurt, nu numai că informarea ruso-americană a existat, dar ea şi-a dovedit eficienţa şi la nivelul Siriei! Este una dintre feţele ascunse ale tipului de război murdar din zilele noastre. Sigur, trebuie evocată aici declaraţia premierului rus, Dmitri Medvedev, care arăta că atacurile americane cu rachete de croazieră au fost „ilegale“ şi „la un pas de a provoca o confruntare militară cu armata Rusiei“, dar eu le circumscriu retoricii politicianiste publice, normală în atare cazuri.

Cum arată atât de bine în voluminoasa lui carte de memorii Anatoli Dobrînin, fost ambasador al URSS la Washington între 1962 şi 1986, adică aproape un sfert de veac!, chiar şi în perioada cea mai neagră a Războiului Rece, una vorbeau părţile între patru ochi şi altceva declarau în public! Nu cred că lucrurile s-au schimbat azi.

James Mattis, șeful Pentagonului, l-a eclipsat pe secretarul de Stat al SUA și are un ascendent în fața comandantului suprem

Generalii lui Trump, mai puţin belicoşi decât consilierii civili?

Mulţi comentatori avizaţi se întreabă cui îi datorează Trump schimbarea cu 180 de grade a poziţiei publice privind Siria şi, implicit, ordinul atacării ei cu rachete. Întrebare justificată, dacă ţinem seama că atât înaintea învestirii, cât şi ulterior, în completarea echipei sale, el a mizat cu precădere pe generali, fapt ce a adus aminte de slăbiciunea sa pentru generalul George Patton, erou al celui de Al Doilea Război Mondial. Astfel, când, la începutul lunii decembrie 2016, a anunţat că l-a ales pe gen. James Mattis (poreclit Mad Dog) spre a fi şeful Pentagonului, el revenind la formula privind un militar ca şef al armatei, care nu mai fusese folosită din timpul Războiului Rece, de pe vremea preşedintelui Dwight D. Eisenhower, Trump declara atunci că acesta este „cel care se apropie cel mai mult de general“ (adică de Patton – n.n.).

În plus, Mattis nu împlinise şapte ani de la trecerea în rezervă, aşa cum cere legea, pentru a ocupa un atare post guvernamental. Oricum, după ce şi-a preluat postul, gen. Mattis a călătorit mult în străinătate, menţinându-şi viziunea tradiţională privind politica externă, mult mai liniştită decât cea a lui Trump, punându-l, totodată, în umbră pe secretarul de Stat, Rex Tillerson.

24 dintre cele 59 de rachete Tomahawk lansate de marina americană și-au atins ținta, a anunțat Rusia, iar pagubele produse sunt reduse, raportat la arsenalul folosit.

Un președinte fascinat de militari

Pe urmă, amănunt foarte interesant!, încă din campania electorală, Trump se distanţase de intervenţionismul dezastruos din anii Bush şi, în pofida unor opinii contrare avute de-a lungul timpului, el afirma că a fost mereu împotriva războiului din Irak. Ulterior, cum observa un gazetar străin, a recunoscut că „banii nu au împiedicat eşecul“: „Orientul Mijlociu este într-o situaţie mult mai rea decât acum 16 sau 17 ani. Am cheltuit şase mii de miliarde de dolari şi avem un cuib de viespi, o dezordine ca niciodată până acum“.

Totuşi, după ce a făcut campanie afişând talentele sale de negociator şi a pledat pentru „relaţii mai bune cu toată lumea“, începând cu Rusia, după învestitură el şi-a înmulţit semnalele belicoase: a pus în gardă în mod foarte apăsat Iranul, în pofida – sau din cauza – acordului nuclear promovat de Obama; a anunţat că va spori substanţial bugetul Apărării şi a numit trei generali în posturi strategice cheie.

„Donald este fascinat de militari după ce, la 13 ani, a fost trimis la o şcoală militară“, afirma în Politico, biograful lui, Michael D’Antonio. „De atunci, el este convins că versiunea hollywoodiană a unui general din cel de Al Doilea Război Mondial reprezintă adevăratul leadership“, spunea el, referindu-se la Patton. „Pericolul constă în faptul că el nu ascultă suficient civilii în comparaţie cu militarii.“ În mod ironic, cei trei generali care-l consiliază pe Trump – reputaţi şi respectaţi – sunt consideraţi „porumbei“ în comparaţie cu unii consilieri civili, etichetaţi ca „ulii“.

În noaptea de 6 aprilie, Donald Trump a ordonat lansarea a 59 de rachete asupra Siriei

Orientul Mijlociu, „școala de cadre“ a Armatei SUA

„Secretarul Apărării, James Mattis, este extrem de competent, generalul Herbert Raymond McMaster (consilier pentru securitate naţională, cel care, potrivit unor opinii autorizate, a contribuit la eliminarea din Consiliu a incomodului Bannon – n.n.) are o excelentă înţelegere a mizelor securităţii naţionale, ca şi secretarul pentru Securitate Internă, John Kelly“, opina col. Peter Mansoor, comandant de brigadă în Irak în 2003-2004. McMaster i-a succedat gen. Michael Flynn, nevoit să demisioneze după ce ascunsese faptul că vorbise cu ambasadorul rus la Washington. Ca şi el, şi aceşti generali au fost în Irak, în acel război criticat mereu de Trump.

După ce salută „competenţa“ echipei pentru securitate naţională a lui Trump, el îşi exprimă neliniştea în faţa unei politici externe prea „militarizate“, în detrimentul „uneltelor diplomatice“. De altfel, după ce şeful Casei Albe a vorbit despre o posibilă dezangajare diplomatică şi prin tăierea de fonduri, peste 120 de generali şi amirali în retragere i-au adresat o scrisoare în care îi cereau să nu reducă bugetul Departamentului de Stat, ei arătând că acesta şi Agenţia pentru Dezvoltare sunt „cruciale pentru prevenirea conflictelor şi punerea cât mai puţin posibil în pericol a vieţii bărbaţilor şi femeilor noastre în uniforme“. În fine, un alt amănunt demn de atenţie în acest context complex: în timpul campaniei electorale, o parte a elitei republicane a fost contra lui Trump, în vreme ce elita militară l-a sprijinit deschis.

O decizie luată în cadru restrâns

În cazul atacării bazei militare din Siria, dintre consilieri şi miniştri, la rampă au ieşit Rex Tillerson, care spunea că s-a dorit ca aceasta să devină „neoperabilă“ şi că rachetele au vizat pistele de aterizare şi structurile sale, ele repurtând un „succes covârşitor“, şi gen. H.R. McMaster, care a opinat că este posibil ca acest atac să „producă o schimbare majoră în calculele lui Assad“, el avansând ipoteza că poziţia de negociere a regimului de la Damasc a avut de suferit.

Pe scurt, potrivit unor indicii convergente, decizia atacului s-a luat în cadrul Consiliului pentru Securitate Naţională, Trump neconsultând nici Congresul, nici ONU, nici NATO şi nici aliaţii tradiţionali, doar pe unii, ca Marea Britanie, informându-i în prealabil.

Aboneaza-te la editia printImparte pe FacebookImparte pe TwitterImparte pe Google PlusCumpara editia digitala

Special

I-a supraviețuit trei decenii lui Nicolae Ceaușescu
Sfârșit de poveste neagră: Tudor Postelnicu

Eduard O. Ohanesian - Publicat acum 3 ore si 39 minute

Foto Alina Ciutac
„Marea Unire“, blocată de Firea
Ioan Bolborea: „Își bat joc de un om care a muncit“

Cosmin Ţupa - Publicat Miercuri, 09 august 2017

Sute de copii şi tineri bolnavi de leucemie şi hemofilie beneficiază de tratament şi recuperare în centrul de la Buziaş
Tratează copii în centrul care poartă numele micuțului lor devenit înger
Spitalul născut din lacrimi

Andreea Tudorică - Publicat Duminicã, 13 august 2017

Lazăr și Kovesi - stat în stat

Cornel Nistorescu - Publicat Miercuri, 16 august 2017

Președintele care-i acuză pe antirasiști, adevărata față a SUA?
Dezlănțuirea furtunii în America

Călin Marchievici - Publicat acum 7 ore si 28 minute

Foto: republikanews.ro
Despre democrația profitabilă
Femei frumoase pe funcții superbănoase

Laur Emre - Publicat acum 10 ore si 33 minute

Anchetă la Abrud
Le-au dispărut banii din cont

(R.C.) - Publicat Miercuri, 16 august 2017

Foto Arhivă
Victime, copii
Tragedie de proporții pe magistrala Bucureşti - Constanţa

Ioana Radu - Publicat acum 9 ore si 7 minute

Turneul de la Cincinnati
S-a tranșat: Ea este adversara Simonei Halep în optimi

Alexandru Vişan - Publicat acum 11 ore si 39 minute

Mutarea care a stârnit controverse:
Coldea, "candidat unic la un concurs fake"

Ioana Radu - Publicat Joi, 17 august 2017

Lazăr și Kovesi - stat în stat

37 Cornel Nistorescu - Publicat Miercuri, 16 august 2017

Comportament provocator al oamenilor legii

17 Ioan Vieru - Publicat acum o ora si 18 minute

Absența creștin-democrației

10 Andrei Marga - Publicat Miercuri, 16 august 2017

Mutarea care a stârnit controverse:
Coldea, "candidat unic la un concurs fake"

8 Ioana Radu - Publicat Joi, 17 august 2017

Propunere radicală a lui Pleşoianu

8 Paul Dumitrescu - Publicat acum 6 ore si 9 minute