După ce și-a recunoscut vinovăția

Pinalti, condamnat în dosarul privind finanțarea PDL

Publicat Vineri, 13 ianuarie 2017

Gheorghe Ștefan, fost primar al municipiului Piatra Neamț, a fost condamnat vineri de Tribunalul București la trei ani închisoare cu executare, după ce și-a recunoscut vinovăția în dosarul privind finanțarea ilegală a PDL, anunță Agerpres.

Judecătorii au admis acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de Gheorghe Ștefan cu procurorii DNA și au decis ca fostul primar să primească o pedeapsă de trei ani închisoare cu executare.

Instanța a mai dispus confiscarea sumei de 165.000 de euro de la Gheorghe Ștefan, fiind menținut sechestrul până la concurența sume de 235.000 de euro.

În prezent, fostul primar se află în penitenciar, el fiind condamnat definitiv în octombrie 2016 la șase ani închisoare în dosarul "Microsoft".

Pe 13 decembrie 2016, procurorii DNA Ploiești au sesizat Tribunalul București cu acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat cu Gheorghe Ștefan, fost primar al municipiului Piatra Neamț și vicepreședinte PDL, acuzat de trafic de influență și folosirea influenței funcției de conducere într-un partid politic în scopul obținerii de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.

Conform acestui acord, Gheorghe Ștefan a acceptat să primească 3 ani închisoare și interzicerea pe o perioadă de 3 ani, după executarea condamnării, a unor drepturi: de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie ori de a desfășura o activitate, de natura aceleia de care s-a folosit, pentru săvârșirea infracțiunilor.

Potrivit DNA, la nivelul anului 2009, în cadrul PDL a existat o înțelegere între secretarul general Vasile Blaga și vicepreședintele Gheorghe Ștefan, în sensul obținerii de bani pentru partid.

Potrivit acestei înțelegeri, Gheorghe Ștefan a determinat persoanele cu putere de decizie de la nivelul ministerelor de resort să numească la conducerea unei companii naționale din domeniul energiei o anumită persoană. Respectiva persoană a fost dispusă să contribuie — indirect — la finanțarea partidului cu sume de bani, prin atribuirea preferențială a unor contracte de achiziție publică către diverse societăți indicate.

Concret, prin încheierea de contracte de către respectiva companie națională — prin licitații trucate — cu firma deținută de omul de afaceri Berdilă Horațiu Bruno, acesta din urmă a transferat din contractele respective o anumită sumă de bani la partid, reprezentând un procent prestabilit din valoarea contractelor, susțin procurorii.

În paralel, Gheorghe Ștefan i-a promis omului de afaceri că va interveni la directorul companiei, astfel încât firma sa să câștige licitațiile publice organizate, iar în schimb a pretins și a primit un procentaj cuprins între 10 și 25% din valoarea fiecărui contract astfel încheiat, primind pentru sine și pentru PDL suma totală de aproximativ 10.000.000 lei (circa 2.350.000 euro), din care 700.000 euro au ajuns la Vasile Blaga.

Procurorii mai spun că o serie de firme care aveau comportament de tip fantomă erau folosite de Gheorghe Ștefan și Vasile Blaga pentru a scoate bani din companii naționale pentru PDL.

Aboneaza-te la editia printImparte pe FacebookImparte pe TwitterImparte pe Google PlusCumpara editia digitala

Actualitate

Marine Le pen tremură pentru intrarea în turul doi
Câștigătorul prezidențialelor din Franța

Călin Marchievici - Publicat acum 7 minute

După o operațiune dificilă
Trupurile copiilor morți în Retezat, coborâte

- Publicat acum 31 minute

Ședinţa solemnă dedicată centenarului "Iaşi - Oraş al Marii Uniri"
Principesa Margareta se va adresa Parlamentului

- Publicat acum 58 minute

Descoperire șocantă după avalanșă
Alpiniștii de aur ai sportului românesc, morți în Retezat (Video/Foto)

Ioana Radu - Publicat Sâmbãtã, 22 aprilie 2017

Foto: dolce-sport.ro
Reacții în scandalul Ilie Năstase
Mărturia Soranei Cârstea: "Au venit aici porniți"

Alexandru Vişan - Publicat acum 11 ore si 25 minute

A fost deschis un dosar penal
Tragedia din Retezat: varianta șocantă, luată în calcul de Poliție

(I.R.) - Publicat acum 9 ore si 54 minute

Foto libertatea.ro
Scandalul înjurăturilor de la Mamaia
Țiriac sare în apărarea lui Ilie Năstase

Ioana Radu - Publicat Duminicã, 23 aprilie 2017

Șeful Senatului, unicul președinte al ALDE
Noua echipă a lui Călin Popescu Tăriceanu

(I.R.) - Publicat Sâmbãtã, 22 aprilie 2017

Explicația lui Tăriceanu
Absență surprinzătoare de la Congresul ALDE

(I.R.) - Publicat Sâmbãtã, 22 aprilie 2017

Reacții în cascadă după incidente
Plângere oficială împotriva lui Năstase

(I.R.) - Publicat Sâmbãtã, 22 aprilie 2017

Foto: dolce-sport.ro
Reacții în scandalul Ilie Năstase
Mărturia Soranei Cârstea: "Au venit aici porniți"

10 Alexandru Vişan - Publicat acum 11 ore si 25 minute

Șeful Senatului, unicul președinte al ALDE
Noua echipă a lui Călin Popescu Tăriceanu

9 (I.R.) - Publicat Sâmbãtã, 22 aprilie 2017

Al cincilea titlu european
Cătălina Ponor, aur la bârnă

8 - Publicat acum 5 ore si 26 minute

Foto libertatea.ro
Scandalul înjurăturilor de la Mamaia
Țiriac sare în apărarea lui Ilie Năstase

6 Ioana Radu - Publicat Duminicã, 23 aprilie 2017

Fed Cup, între înjurături și un mare succes
România învinge Marea Britanie

6 - Publicat acum 5 ore si 28 minute