A început a doua rundă de discuții

Negociatorii pentru Brexit, pregătiți să treacă la treabă

Publicat Luni, 17 iulie 2017

Negociatori britanici şi europeni s-au întâlnit luni şi s-au angajat ”să treacă la treabă” în prima rundă de negocieri pe fond cu privire la divorţul dintre Regatul Unit şi Uniunea Europeană, relatează Reuters.

”Am pornit bine luna trecută, însă acum intrăm în fondul problemei”, a declarat ministrul britanic înăsărcinat cu Brexitul David Davis pentru presă la Bruxelles, la sediul Comisiei Europene, unde a fost primit de negociatorul-şef al Uniunii Michel Barnier.

”Pentru noi este incredibil de important să progresăm acum”, a adăugat Davis, care a participat, în urmă cu o lună, la o primă întâlnire în care s-a convenit calendarul negocierilor, la un an după ce britanicii au decis să părăsească Uniunea.

”Acum a venit timpul să trcem la treabă şi să facem din aceste negocieri un succes”, a spus el.

”Vom aborda acum miezul problemei. Este necesar să ne examinăm şi să ne comparăm poziţiile pentru a face progrese”, a declarat la rândul său Michel Barnier.

Ambii au refuzat să facă alte comentarii.

Barnier a precizat că vor susţine o conferinţă de presă comună joi, după ce echipele vor discuta, timp ce patru zile, probleme prioritare.

Aboneaza-te la editia printImparte pe FacebookImparte pe TwitterImparte pe Google PlusCumpara editia digitala

Actualitate

Florian Coldea, tartorul jurnaliştilor
Despre jurnaliștii care se joacă cu serviciile secrete
Lobbyștii lui Coldea

Vasile Surcel - Publicat acum 46 minute

ANI
Preşedintele CJAS Prahova, în incompatibilitate

(R.C.) - Publicat acum o ora si 33 minute

Firea, apel către Inspectoratul Școlar
Elevii să fie acasă la ora 20.00!

(R.C.) - Publicat acum 2 ore si 17 minute

Col. SRI Daniel Dragomir confirmă
„Revoluţia presei” a fost organizată de SRI pentru îndepărtarea „elefanţilor” periculoşi pentru Sistem

Ion Spânu - Publicat Marţi, 19 septembrie 2017

Ziariștii acoperiți, în pericol

Cornel Nistorescu - Publicat Marţi, 19 septembrie 2017

Fostul colonel SRI, la Comisia parlamentară
Lista lui Dragomir: "Ne-au șocat numele"

Ioana Radu - Publicat Marţi, 19 septembrie 2017

Avertisment puternic de la tribuna ONU
Trump: Un regim depravat, bandă de criminali!

(I.R.) - Publicat Marţi, 19 septembrie 2017

Daniel Dragomir, o nouă reacție la interviu
Provocare pentru Ziare.com și Coldea

Ioana Radu - Publicat Marţi, 19 septembrie 2017

Și Ceaușescu ar fi invidios pe "capitalismul" lor
Bomba PSD pentru toți angajatorii din România

Ioana Radu - Publicat Marţi, 19 septembrie 2017

Dragnea, despre fostul președinte al Camerei Deputaților numit de Dragomir drept omul SRI

(R.C.) - Publicat acum 3 ore si 53 minute

Ziariștii acoperiți, în pericol

38 Cornel Nistorescu - Publicat Marţi, 19 septembrie 2017

Col. SRI Daniel Dragomir confirmă
„Revoluţia presei” a fost organizată de SRI pentru îndepărtarea „elefanţilor” periculoşi pentru Sistem

37 Ion Spânu - Publicat Marţi, 19 septembrie 2017

Totalitarismul digital

14 Ioan Buduca - Publicat Marţi, 19 septembrie 2017

Daniel Dragomir, o nouă reacție la interviu
Provocare pentru Ziare.com și Coldea

14 Ioana Radu - Publicat Marţi, 19 septembrie 2017

Fostul colonel SRI, la Comisia parlamentară
Lista lui Dragomir: "Ne-au șocat numele"

11 Ioana Radu - Publicat Marţi, 19 septembrie 2017