NATO, România și Europa nouă (I)

Publicat Miercuri, 10 mai 2017

Vine Bau-Bau! Anunţul recent de pe 21 martie al secretarului de presă al Casei Albe, Spicer, că președintele Donald Trump va participa la summitul NATO 2017 de la Bruxelles, a declanşat acolo instantaneu o stare de alertă portocalie, pe alocuri către roşu. Opiniile s-au împărţit în trei. Optimistul-şef a fost secretarul general al organizaţiei. Jens Stoltenberg a exultat că prezenţa preşedintelui american la reuniune este „semnalul clar“ - Statele Unite nu abandonează şi preţuiesc Alianţa Nord-Atlantică. „Traducem“ vorbele lui, este semnalul limpede că şeful suprem se află pe calea cea bună, că devine o persoană rezonabilă. La acest ultim punct, oficialităţi americane au exprimat temeri că preşedintele, copleşit de atenţia tuturor, ar putea deveni chiar excesiv de amabil şi ar face promisiuni pe care nu va fi în stare să le susţină. Opusă lui Stoltenberg, o altă tabără a fost cea a mediei şi eurocraţilor de pe axa Hollande-Merkel - din iubire pentru două oraşe superbe ale Europei nu băgăm în discuţia aceasta cuvintele Paris şi Berlin. Ostilă preşedintelui american, ea a dat a mia oară replay la atacurile împotriva declaraţiilor lui Trump cu 2% pentru NATO şi cu „vasta datorie“ către bugetele Americii şi NATO, a Germaniei, pentru serviciile de pază şi protecţie furnizate de contribuabilul american Europei.

Apoi, în stil de Big Brother, secretarul de stat Tillerson a apărut surprinzător, la 31 martie, la Bruxelles, adunând acolo 28 de miniştri de Externe împrăştiaţi pe tot continentul, cu o săptămână mai devreme decât fuseseră programaţi, sub motivul că va fi ocupat în zilele următoare cu vizita premierului chinez la Washington (sic). După acest show de forţă al lui Tillerson, desprins din cartea lui Donald Trump, Arta de a face afaceri (Art of the Deal), bestsellerul anului 1987 în SUA, a apărut, în premieră, a treia tabără, a scepticilor NATO, natosceptici aş spune, după modelul euroscepticilor. Ei n-au siguranţa că America va rămâne garantul suprem al Alianţei; sunt alarmaţi că Trump ar putea să caute o înţelegere cu Moscova, peste susţinerea pe care UE şi NATO o dau, încă, guvernului prooccidental al Ucrainei şi că aşa ceva ar echivala cu recunoaşterea „de facto“, de către Washington, a revenirii Crimeii la Rusia. Spun şi ei că venirea liderului american la NATO este pozitivă, dar că preşedintele, aşa cum a dovedit-o de mai bine de peste trei luni încoace, este o persoană imprevizibilă, şi că poate strica totul într-o secundă, cu o propoziţie simplă, doar cu subiect şi predicat.

Pe de altă parte, indiferent cum se va încheia summitul NATO de la sfârşitul lunii mai, evoluţia evenimentelor din ultimii anii vădeşte o mutaţie esenţială, în viziunea ambelor părţi - SUA şi UE.

De partea Americii, ceea ce se constată astăzi este faptul că noul patron al NATO a cautat gâlceavă, a pus condiţii financiare nu uşoare, este dur, pare să aibă alte gânduri despre viitoarea apărare a Europei. Că vrea, probabil, să se întoarcă la o securitate europeană colectivă - SUA, Europa, Rusia - ca în vremea fostului „echilibru nuclear al terorii“, din Războiul Rece I, drum pe care nu se împiedică de Ucraina sau de baltici, aşteptându-se că ruşii nu vor ataca acolo, cât va fi el preşedinte. De asemenea, pentru a semnala şi justifica această poziţie a sa, şi-a scos generalii din lesele puse pe grumaz de Obama - astăzi, cu bani mai mulţi de la Casa Albă, săptămână de săptămână, ţară după ţară, Pentagonul se bate adevărat cu terorismul şi al-Quaida, în Somalia şi Yemen, împinge insistent ISIS către deznodământ în Siria şi Irak, la Mosul şi Raqqa. E foarte bine, Trump se ţine de cuvânt, indiferent ce spun eurocraţii.

De partea Uniunii Europene, de asemenea se vede că aceasta se gândeşte serios să iasă de sub umbrela americană şi să-şi edifice un sistem de apărare propriu. Astfel, în 2014 şi următorul, preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a afirmat în repetate rânduri că a venit vremea pentru crearea unei armate a Europei unificate. Şi tot în iulie 2015, atunci când şi-a început drumul către Casa Albă, candidatul Donald Trump a vorbit şi el, pentru prima oară, de „mai puţin“ NATO şi de bani relocaţi pentru „America First“. Adică exact aşa cum grăise Juncker pe 8 martie 2015, în germanul „Welt am Sonntag“, tot despre „mai puţin“ NATO! „Duelul“ a continuat şi iarăşi Juncker i-a aruncat lui Trump mănuşa. În septembrie 2016, în Raportul anual privind „Starea UE“ el a susţinut fără ocolişuri ideea creării unei forţe militare europene, care să dea Comisiei (adică lui) mai multă putere în materie de apărare comună. „Europa nu-şi mai poate permite să se bizuie pe forţa militară a altora. Trebuie să ne asumăm responsabilitatea de a ne apăra interesele şi modul de viaţă european. Fără o structură (militară) permanentă nu putem să acţionăm efectiv“, a spus el acolo. Mai pe româneşte, a zis: „dă-te la o parte America şi NATO, dă-te la o parte domnule Trump“. Peste două luni, dl Trump a devenit preşedintele SUA şi a hotărât, de atunci încoace, să onoreze insolenţa dlui Juncker.

I-a arătat că se poate da la o parte, dacă va fi cazul.

Comunicatul MAE al României privind prezenţa ministrului de Externe, Teodor Meleşcanu, la reuniunea de la 31 martie, la Bruxelles, şi schimbul de opinii cu secretarul de stat american Tillerson nu a lăsat să răzbată absolut nimic din disensiunile care macină Alianţa, a fost laconic şi scris într-un limbaj dintr-un lemn atât de tare, încât ar stârni invidia chiar şi a Agerpresului de pe vremuri. El menţionează eronat „atenţia deosebită acordată eforturilor de combatere a terorismului, provocărilor de securitate din regiunea Orientului Mijlociu şi Nordului Africii şi posibilul răspuns al Alianţei etc.“, de fapt atenţia şi răspunsul altora, nu al NATO şi europenilor, ci al Pentagonului şi al preşedintelui SUA, în combaterea al-Quaida şi ISIS în acele locuri.

Dar, să lăsăm MAE român să se odihnească liniştit, într-un splendid cartier-parc al BucurEştiului, şi să ne întoarcem la NATO. Ce-i cu Alianţa?

Cum a trecut ea peste decenii şi cum a ajuns până aici?

(va continua)

Aboneaza-te la editia printImparte pe FacebookImparte pe TwitterImparte pe Google PlusCumpara editia digitala

Opinii

Absența creștin-democrației

Andrei Marga - Publicat Miercuri, 16 august 2017

Lazăr și Kovesi - stat în stat

Cornel Nistorescu - Publicat Miercuri, 16 august 2017

Salariile, ca un bulgăre nebun

Cornel Nistorescu - Publicat Marţi, 15 august 2017

Lazăr și Kovesi - stat în stat

Cornel Nistorescu - Publicat Miercuri, 16 august 2017

Firea arată că poate, dacă vrea
Unde a construit primarul general primele parcări din București

Gabriela Dinescu - Publicat Miercuri, 16 august 2017

Triunghiul de la Austerlitz contra Grupului de la Vișegrad
Strategia austriacă pentru „Noua Europă“

Călin Marchievici - Publicat Miercuri, 16 august 2017

Documentar Cotidianul
De opt ori pe lângă sfârșitul lumii

Dumitru Constantin - Publicat Miercuri, 16 august 2017

De ce se tem de fapt
Medicii resping "privilegiile" propuse de guvern

(R.C.) - Publicat Miercuri, 16 august 2017

Anchetă la Abrud
Le-au dispărut banii din cont

(R.C.) - Publicat acum 11 ore si 38 minute

Cu pașapoartele unde nu te-aștepți
MAI anunță unde va fi noul sediu al Direcţiei de Paşapoarte

Paul Dumitrescu - Publicat Miercuri, 16 august 2017

Lazăr și Kovesi - stat în stat

26 Cornel Nistorescu - Publicat Miercuri, 16 august 2017

Documentar Cotidianul
De opt ori pe lângă sfârșitul lumii

5 Dumitru Constantin - Publicat Miercuri, 16 august 2017

Dosarul prezidențialelor din 2009
Sabia lui Tudorel Toader în disputa Augustin Lazăr - Comisie

4 Ioana Radu - Publicat Miercuri, 16 august 2017

De ce se tem de fapt
Medicii resping "privilegiile" propuse de guvern

4 (R.C.) - Publicat Miercuri, 16 august 2017

Reacții la mutarea care a stârnit controverse:
Coldea, "candidat unic la un concurs fake"

4 Ioana Radu - Publicat acum 2 ore si 8 minute