NATO, România și Europa nouă (I)

Publicat Miercuri, 10 mai 2017

Vine Bau-Bau! Anunţul recent de pe 21 martie al secretarului de presă al Casei Albe, Spicer, că președintele Donald Trump va participa la summitul NATO 2017 de la Bruxelles, a declanşat acolo instantaneu o stare de alertă portocalie, pe alocuri către roşu. Opiniile s-au împărţit în trei. Optimistul-şef a fost secretarul general al organizaţiei. Jens Stoltenberg a exultat că prezenţa preşedintelui american la reuniune este „semnalul clar“ - Statele Unite nu abandonează şi preţuiesc Alianţa Nord-Atlantică. „Traducem“ vorbele lui, este semnalul limpede că şeful suprem se află pe calea cea bună, că devine o persoană rezonabilă. La acest ultim punct, oficialităţi americane au exprimat temeri că preşedintele, copleşit de atenţia tuturor, ar putea deveni chiar excesiv de amabil şi ar face promisiuni pe care nu va fi în stare să le susţină. Opusă lui Stoltenberg, o altă tabără a fost cea a mediei şi eurocraţilor de pe axa Hollande-Merkel - din iubire pentru două oraşe superbe ale Europei nu băgăm în discuţia aceasta cuvintele Paris şi Berlin. Ostilă preşedintelui american, ea a dat a mia oară replay la atacurile împotriva declaraţiilor lui Trump cu 2% pentru NATO şi cu „vasta datorie“ către bugetele Americii şi NATO, a Germaniei, pentru serviciile de pază şi protecţie furnizate de contribuabilul american Europei.

Apoi, în stil de Big Brother, secretarul de stat Tillerson a apărut surprinzător, la 31 martie, la Bruxelles, adunând acolo 28 de miniştri de Externe împrăştiaţi pe tot continentul, cu o săptămână mai devreme decât fuseseră programaţi, sub motivul că va fi ocupat în zilele următoare cu vizita premierului chinez la Washington (sic). După acest show de forţă al lui Tillerson, desprins din cartea lui Donald Trump, Arta de a face afaceri (Art of the Deal), bestsellerul anului 1987 în SUA, a apărut, în premieră, a treia tabără, a scepticilor NATO, natosceptici aş spune, după modelul euroscepticilor. Ei n-au siguranţa că America va rămâne garantul suprem al Alianţei; sunt alarmaţi că Trump ar putea să caute o înţelegere cu Moscova, peste susţinerea pe care UE şi NATO o dau, încă, guvernului prooccidental al Ucrainei şi că aşa ceva ar echivala cu recunoaşterea „de facto“, de către Washington, a revenirii Crimeii la Rusia. Spun şi ei că venirea liderului american la NATO este pozitivă, dar că preşedintele, aşa cum a dovedit-o de mai bine de peste trei luni încoace, este o persoană imprevizibilă, şi că poate strica totul într-o secundă, cu o propoziţie simplă, doar cu subiect şi predicat.

Pe de altă parte, indiferent cum se va încheia summitul NATO de la sfârşitul lunii mai, evoluţia evenimentelor din ultimii anii vădeşte o mutaţie esenţială, în viziunea ambelor părţi - SUA şi UE.

De partea Americii, ceea ce se constată astăzi este faptul că noul patron al NATO a cautat gâlceavă, a pus condiţii financiare nu uşoare, este dur, pare să aibă alte gânduri despre viitoarea apărare a Europei. Că vrea, probabil, să se întoarcă la o securitate europeană colectivă - SUA, Europa, Rusia - ca în vremea fostului „echilibru nuclear al terorii“, din Războiul Rece I, drum pe care nu se împiedică de Ucraina sau de baltici, aşteptându-se că ruşii nu vor ataca acolo, cât va fi el preşedinte. De asemenea, pentru a semnala şi justifica această poziţie a sa, şi-a scos generalii din lesele puse pe grumaz de Obama - astăzi, cu bani mai mulţi de la Casa Albă, săptămână de săptămână, ţară după ţară, Pentagonul se bate adevărat cu terorismul şi al-Quaida, în Somalia şi Yemen, împinge insistent ISIS către deznodământ în Siria şi Irak, la Mosul şi Raqqa. E foarte bine, Trump se ţine de cuvânt, indiferent ce spun eurocraţii.

De partea Uniunii Europene, de asemenea se vede că aceasta se gândeşte serios să iasă de sub umbrela americană şi să-şi edifice un sistem de apărare propriu. Astfel, în 2014 şi următorul, preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a afirmat în repetate rânduri că a venit vremea pentru crearea unei armate a Europei unificate. Şi tot în iulie 2015, atunci când şi-a început drumul către Casa Albă, candidatul Donald Trump a vorbit şi el, pentru prima oară, de „mai puţin“ NATO şi de bani relocaţi pentru „America First“. Adică exact aşa cum grăise Juncker pe 8 martie 2015, în germanul „Welt am Sonntag“, tot despre „mai puţin“ NATO! „Duelul“ a continuat şi iarăşi Juncker i-a aruncat lui Trump mănuşa. În septembrie 2016, în Raportul anual privind „Starea UE“ el a susţinut fără ocolişuri ideea creării unei forţe militare europene, care să dea Comisiei (adică lui) mai multă putere în materie de apărare comună. „Europa nu-şi mai poate permite să se bizuie pe forţa militară a altora. Trebuie să ne asumăm responsabilitatea de a ne apăra interesele şi modul de viaţă european. Fără o structură (militară) permanentă nu putem să acţionăm efectiv“, a spus el acolo. Mai pe româneşte, a zis: „dă-te la o parte America şi NATO, dă-te la o parte domnule Trump“. Peste două luni, dl Trump a devenit preşedintele SUA şi a hotărât, de atunci încoace, să onoreze insolenţa dlui Juncker.

I-a arătat că se poate da la o parte, dacă va fi cazul.

Comunicatul MAE al României privind prezenţa ministrului de Externe, Teodor Meleşcanu, la reuniunea de la 31 martie, la Bruxelles, şi schimbul de opinii cu secretarul de stat american Tillerson nu a lăsat să răzbată absolut nimic din disensiunile care macină Alianţa, a fost laconic şi scris într-un limbaj dintr-un lemn atât de tare, încât ar stârni invidia chiar şi a Agerpresului de pe vremuri. El menţionează eronat „atenţia deosebită acordată eforturilor de combatere a terorismului, provocărilor de securitate din regiunea Orientului Mijlociu şi Nordului Africii şi posibilul răspuns al Alianţei etc.“, de fapt atenţia şi răspunsul altora, nu al NATO şi europenilor, ci al Pentagonului şi al preşedintelui SUA, în combaterea al-Quaida şi ISIS în acele locuri.

Dar, să lăsăm MAE român să se odihnească liniştit, într-un splendid cartier-parc al BucurEştiului, şi să ne întoarcem la NATO. Ce-i cu Alianţa?

Cum a trecut ea peste decenii şi cum a ajuns până aici?

(va continua)

Aboneaza-te la editia printImparte pe FacebookImparte pe TwitterImparte pe Google PlusCumpara editia digitala

Opinii

Independenţa justiţiei - o vrăjeală a unor şmecheri

Jud. Gheorghe Moroşanu - Publicat acum 6 ore si 20 minute

Trăiască sistemul cu președinte cu tot!

Cornel Nistorescu - Publicat acum 7 ore si 17 minute

Florin Georgescu, naționalistul neoliberal

Ioan Buduca - Publicat acum 6 ore si 5 minute

Războiul PSD contra PSD și necunoscutele sale
Cu cine au jucat serviciile secrete la căderea guvernului?

Ion Spânu - Publicat Luni, 26 iunie 2017

Cu un plagiat recunoscut
Mihai Tudose, nominalizarea PSD de prim-ministru, este omul SRI

Ion Spânu - Publicat acum 10 ore si 36 minute

Trăiască sistemul cu președinte cu tot!

Cornel Nistorescu - Publicat acum 7 ore si 17 minute

Nominalizarea lui Mihai Tudose
Victor Ponta, reacție surpriză

Ioana Radu - Publicat acum 9 ore si 14 minute

PSD, din lac în puț
Mihai Tudose, propus PREMIER

- Publicat Luni, 26 iunie 2017

Dacă Dragnea n-ar exista, proprietarul străin al țării l-ar inventa

Ilie Şerbănescu - Publicat acum 5 ore si 46 minute

Evaluarea guvernului condus de Grindeanu
O contrafacere grosolană marca Dragnea – Vâlcov

Ada Răuţ - Publicat Luni, 26 iunie 2017

Trăiască sistemul cu președinte cu tot!

26 Cornel Nistorescu - Publicat acum 7 ore si 17 minute

Războiul PSD contra PSD și necunoscutele sale
Cu cine au jucat serviciile secrete la căderea guvernului?

23 Ion Spânu - Publicat Luni, 26 iunie 2017

Dacă Dragnea n-ar exista, proprietarul străin al țării l-ar inventa

23 Ilie Şerbănescu - Publicat acum 5 ore si 46 minute

Cu un plagiat recunoscut
Mihai Tudose, nominalizarea PSD de prim-ministru, este omul SRI

20 Ion Spânu - Publicat acum 10 ore si 36 minute

Florin Georgescu, naționalistul neoliberal

8 Ioan Buduca - Publicat acum 6 ore si 5 minute