Alta, din laboratoarele Puterii

Ministrul Finanțelor: De anul viitor, doar două contribuţii

Publicat Vineri, 21 aprilie 2017

Ministrul Finanţelor, Viorel Ştefan, a declarat pentru Capital.ro că începând cu anul viitor vor exista doar două contribuţii, respectiv CAS şi CASS, care vor fi trecute în sarcina exclusivă a angajatului.

De la 1 ianuarie 2018 contribuţiile sociale vor fi de 35%, reduse de la 39,25% şi vor fi datorate exclusiv de angajat.

"Modificăm sarcina fiscală a obligaţiilor privind contribuţiile sociale datorate de angajat şi angajator, în sensul preluării în totalitate de către angajat. De asemenea, se va modifica modul de stabilire a CAS şi CASS în cazul persoanelor fizice care desfăşoară activităţi independente. Respectiv CAS-ul se va plăti fie la bugetul asigurărilor sociale de stat, fie la fondurile de pensii private, baza de calcul fiind cel puţin egală salariului minim pe economie. CASS-ul se va plăti la nivelul salariului minim pe economie, indiferent de numărul de activităţi desfăşurate", a spus Ștefan. Acest lucru aduce o majorare a sumelor minime datorate la stat cu 25% şi eliminarea plafoanelor maximale de plată, arată revista citată.

Citește și Administrarea impozitului pe venit în varianta PSD

Cum va ajunge impozitul pe venitul global cel mai detestabil bir

Impozitul pe gospodărie, calculat cu un sistem informatic făcut praf

Venituri care scapă de impozitare

Aboneaza-te la editia printImparte pe FacebookImparte pe TwitterImparte pe Google PlusCumpara editia digitala

Politică

Tăriceanu, despre evaluarea miniștrilor ALDE

Paul Dumitrescu - Publicat Miercuri, 24 mai 2017

Grindeanu, precizări privind Unitățile 3 și 4 de la Cernavodă

Paul Dumitrescu - Publicat Miercuri, 24 mai 2017

USR, amendamente la legea salarizării personalului bugetar

Paul Dumitrescu - Publicat Miercuri, 24 mai 2017

Anchetă la Interne
Halucinant: Un comisar șef, în genunchi, la propriu

- Publicat Miercuri, 24 mai 2017

JamesWoosley, directorul CIA al fostului preşedinte american Bill Clinton, la Fox News, SUA, 22 mai 2017
Reacții
Masacrul creştinilor de la Manchester: ce spun foşti şefi ai CIA

Radu Toma - Publicat Miercuri, 24 mai 2017

Liderul PSD față cu porcul
Dragnea anunță "o realizare uriașă"

(I.R.) - Publicat Miercuri, 24 mai 2017

SRI poate pierde interceptările

Cornel Nistorescu - Publicat Miercuri, 24 mai 2017

A numărat mașinile după ce i-a scos din minți pe șoferi
Firea te urcă cu forța în autobuz

Ioana Radu - Publicat Miercuri, 24 mai 2017

Ce înseamnă lipsa unei autostrăzi
Unde se află drumul groazei din vestul țării

Cosmin Pam Matei - Publicat Miercuri, 24 mai 2017

Fostul magistrat militar a făcut afirmații foarte grave
Este vizat unul dintre cei mai controversați ex-miniștri ai justiției
Scandalul SIPA: Acuzații grave ale unui fost magistrat militar

Eugenia Solomon - Publicat acum 9 ore si 56 minute

SRI poate pierde interceptările

12 Cornel Nistorescu - Publicat Miercuri, 24 mai 2017

JamesWoosley, directorul CIA al fostului preşedinte american Bill Clinton, la Fox News, SUA, 22 mai 2017
Reacții
Masacrul creştinilor de la Manchester: ce spun foşti şefi ai CIA

8 Radu Toma - Publicat Miercuri, 24 mai 2017

Fostul magistrat militar a făcut afirmații foarte grave
Este vizat unul dintre cei mai controversați ex-miniștri ai justiției
Scandalul SIPA: Acuzații grave ale unui fost magistrat militar

7 Eugenia Solomon - Publicat acum 9 ore si 56 minute

Anchetă la Interne
Halucinant: Un comisar șef, în genunchi, la propriu

6 - Publicat Miercuri, 24 mai 2017

Munca şi posmagii

5 Serenela Ghițeanu - Publicat Miercuri, 24 mai 2017