Cazul Hidroelectrica

Reacția Ministerului Energiei la acuzațiile lui Ponta

Publicat Luni, 17 iulie 2017

Ministerul Energiei susține că listarea companiei de stat Hidroelectrica la bursă trebuie să aibă loc, acest demers beneficiind de întregul sprijin al instituției, potrivit unui comunicat transmis luni.

Reacția Ministerului vine la două zile după ce fostul premier Victor Ponta a scris pe Facebook că Liviu Dragnea a decis să nu mai facă listarea la Bursă și să includă Hidroelectrica în Fondul Național Suveran de Investiții.

"În primul rând, Victor Ponta susține că listarea la bursă a Hidroelectrica ar fi fost anulată. Această afirmație este falsă, întrucât este în vigoare o hotărâre de Guvern în acest sens", spun oficialii instituției.

Totodată, ministerul a mai făcut o precizare privitor la o declarație a lui Ponta din aceeași postare, potrivit căruia România nu a plătit taxele către Centrul Internațional pentru Reglementarea Diferendelor referitoare la Investiții (ICSID).

"Referitor la afirmația lui Victor Ponta cum că România nu a plătit taxele către ICSID, și aceasta este falsă! Ministerul Energiei a identificat resursele necesare și a efectuat deja plata sumelor reprezentând onorariile experților care au realizat expertize de specialitate și onorariile avocaților", mai precizează reprezentanții ministerului.

"Pentru a preîntâmpina orice posibile sancțiuni din partea Tribunalului arbitral, Ministerul Energiei a analizat și a identificat sumele necesare și pentru plata cheltuielilor de arbitraj solicitate, în valoare de 300.000 de dolari. Această plată a fost deja efectuată, astfel că riscul ca România să fie obligată la plata unor despăgubiri în valoare de sute de milioane de euro pentru neprezentare la proces este unul fictiv. Pentru informarea domnului Ponta, dar și a opiniei publice, audierile părților în acest proces au avut loc deja, începând cu 27 iunie și până în 30 iunie, România fiind reprezentată in aceasta etapa", conform sursei citate.

Oficialii instituției susțin că Victor Ponta a fost informat de către Ministerul Energiei cu privire la aceste aspecte.

Aboneaza-te la editia printImparte pe FacebookImparte pe TwitterImparte pe Google PlusCumpara editia digitala

Politică

Reacția târzie a României
Parlamentarii se reunesc în ședință comună

(R.C.) - Publicat acum 33 minute

Cutremur în PSD
Dragnea confirmă ceea ce se vorbește de mai multă vreme pe surse

(R.C.) - Publicat acum o ora si 12 minute

Dragnea, despre fostul președinte al Camerei Deputaților numit de Dragomir drept omul SRI

(R.C.) - Publicat acum 3 ore si 45 minute

Col. SRI Daniel Dragomir confirmă
„Revoluţia presei” a fost organizată de SRI pentru îndepărtarea „elefanţilor” periculoşi pentru Sistem

Ion Spânu - Publicat Marţi, 19 septembrie 2017

Ziariștii acoperiți, în pericol

Cornel Nistorescu - Publicat Marţi, 19 septembrie 2017

Fostul colonel SRI, la Comisia parlamentară
Lista lui Dragomir: "Ne-au șocat numele"

Ioana Radu - Publicat Marţi, 19 septembrie 2017

Simbol național, la un pas de distrugere
Compania Tarom, o afacere în familie

Eduard Pascu - Publicat Marţi, 19 septembrie 2017

Avertisment puternic de la tribuna ONU
Trump: Un regim depravat, bandă de criminali!

(I.R.) - Publicat Marţi, 19 septembrie 2017

Daniel Dragomir, o nouă reacție la interviu
Provocare pentru Ziare.com și Coldea

Ioana Radu - Publicat Marţi, 19 septembrie 2017

Și Ceaușescu ar fi invidios pe "capitalismul" lor
Bomba PSD pentru toți angajatorii din România

Ioana Radu - Publicat Marţi, 19 septembrie 2017

Ziariștii acoperiți, în pericol

38 Cornel Nistorescu - Publicat Marţi, 19 septembrie 2017

Col. SRI Daniel Dragomir confirmă
„Revoluţia presei” a fost organizată de SRI pentru îndepărtarea „elefanţilor” periculoşi pentru Sistem

37 Ion Spânu - Publicat Marţi, 19 septembrie 2017

Totalitarismul digital

14 Ioan Buduca - Publicat Marţi, 19 septembrie 2017

Daniel Dragomir, o nouă reacție la interviu
Provocare pentru Ziare.com și Coldea

14 Ioana Radu - Publicat Marţi, 19 septembrie 2017

Fostul colonel SRI, la Comisia parlamentară
Lista lui Dragomir: "Ne-au șocat numele"

11 Ioana Radu - Publicat Marţi, 19 septembrie 2017