Săptămâna Muzicii Noi

Guliver, Nirvana și Matrix - în sonorități de azi

Publicat Duminicã, 21 mai 2017

Un „Recviem pentru un gheţar“, o „fabrică de obsesii muzicale“, o „zooperă“ sau un concert de acordeon, iată numai câteva dintre evenimentele care vor avea loc, între 21 și 28 mai, la Bucureşti, în cadrul celui mai important festival de muzică nouă din România.

Săptămâna Internaţională a Muzicii Noi din Bucureşti a ajuns la cea de-a 27-a ediţie: 27 de ani de promovare a celor mai actuale tendinţe contemporane prin concerte de muzică de cameră, orchestrale, cu o componentă multimedia sau electronică, recitaluri instrumentale sau de lied, simpozioane, conferinţe şi multe altele. O abundenţă de sunete şi limbaje muzicale de toate felurile, la care intrarea este, ca în fiecare an, liberă. Festivalul a fost fondat de marele compozitor român Ștefan Niculescu, iar de doi ani, director artistic este Dan Dediu, compozitor şi profesor la UNMB. Dan Dediu spune: „ediția a 27-a a festivalului «Săptămâna Internațională a Muzicii Noi» adaugă un accent specific, anume focalizarea pe tinerii interpreți. (…) Nu putem privi în viitor, decât asumându-ne trecutul și cunoscându-l. În acest sens, SIMN 2017 portretizează și reliefează figura marilor compozitori români Aurel Stroe (85 de ani de la naștere) și Pascal Bentoiu (90 de ani de la naștere), prin recuperarea unor capodopere ce se cuvin cunoscute, comentate și reinterpretate în spiritul actualității“.

Limite și depășiri

În viziunea lui Dan Dediu, festivalul are patru direcţii tematice. „Ulise - Dincolo de limitele culturii“ este prima dintre acestea: „Ulise este călătorul, pribeagul, migrantul perpetuu. El trebuie să găsească mereu noi idei, să experimenteze și să mizeze pe originalitate. Eutopia Ulise este deschisă spre aventură“, spune compozitorul. A doua este „Gulliver - Dincolo de limitele istoriei“, iar acesta ar fi „criticul și ochiul istoriei. El înfruntă această realitate și deschide lumea posibilului. Eutopia. Este deschisă spre lumi și povești virtuale.“ Dincolo de limitele sinelui este Nirvana, „eutopia contopirii cu Universul. Dezmărginirea eului prin sacralitate și ritual deschide înspre comuniune și mister.“ Și, în sfârșit, Matrix - Dincolo de limitele naturii.
„Matrix este apostolul unei lumi postumane. El modulează făptura umană și o ridică la putere hi-tech. Sinergia biotehnologică se întinde de la improvizația liberă la algoritmul perfect. Eutopia MATRIX este deschisă spre Apocalipsă.“

Programul ediţiei 2017, care se va desfăşura între 21-28 mai, propune o paletă diversă nu numai de artişti, dar şi de stiluri şi de generaţii, evenimentele având loc, în general, la Universitatea Naţională de Muzică, dar şi în Aula Palatului Cantacuzino, Ateneu sau Sala Radio. Programul complet al SIMN 2017 poate fi găsit pe cimro.ro.

Aboneaza-te la editia printImparte pe FacebookImparte pe TwitterImparte pe Google PlusCumpara editia digitala

Lifestyle

Filmul îi dă ocazia coregrafului să împărtăşească spectatorului, în detaliu, perspectiva sa
Ce îi spune filmul dansului când se întâlnesc la colț
Pelicula mișcării

Răzvana Ancuţescu - Publicat acum 11 ore si 41 minute

Astra Film Festival, la ediția a XXIV-a
Recolta de documentar

Răzvana Ancuţescu - Publicat Marţi, 19 septembrie 2017

Concerte anulate
Cântăreață celebră, grav bolnavă

- Publicat Luni, 18 septembrie 2017

Frica de furtună
Panică în Bucureşti! Oamenii s-au călcat în picioare să cumpere pâine

- Publicat Miercuri, 20 septembrie 2017

Florian Coldea, tartorul jurnaliştilor
Despre jurnaliștii care se joacă cu serviciile secrete
Lobbyștii lui Coldea

Vasile Surcel - Publicat Miercuri, 20 septembrie 2017

Dragnea, despre fostul președinte al Camerei Deputaților indicat ca omul SRI

(R.C.) - Publicat Miercuri, 20 septembrie 2017

Cutremur în PSD
Dragnea confirmă ceea ce se vorbește de mai multă vreme pe surse

(R.C.) - Publicat Miercuri, 20 septembrie 2017

Daniel Dragomir continuă să răspundă acuzațiilor
Ce a făcut de fapt Florian Coldea în Irak?

Ioana Radu - Publicat Miercuri, 20 septembrie 2017

Scandalul interferențelor SRI - justiție - presă
Unsprezece ziariști pe lista lui Dragomir

Ioana Radu - Publicat acum 11 ore si 9 minute

Inspectoare care a controlat DNA
”Mi-e frică! Dacă îmi născocesc ceva, copilul meu rămâne pe drumuri”

Julieta Târnovan - Publicat Miercuri, 20 septembrie 2017

Florian Coldea, tartorul jurnaliştilor
Despre jurnaliștii care se joacă cu serviciile secrete
Lobbyștii lui Coldea

19 Vasile Surcel - Publicat Miercuri, 20 septembrie 2017

Daniel Dragomir continuă să răspundă acuzațiilor
Ce a făcut de fapt Florian Coldea în Irak?

15 Ioana Radu - Publicat Miercuri, 20 septembrie 2017

Inspectoare care a controlat DNA
”Mi-e frică! Dacă îmi născocesc ceva, copilul meu rămâne pe drumuri”

14 Julieta Târnovan - Publicat Miercuri, 20 septembrie 2017

27 de ani de incompetență
Cobai în experimentul „Școala românească“

11 Vasile Surcel - Publicat Miercuri, 20 septembrie 2017

Rente și privilegii versus capitalism industrial

7 Gheorghe Piperea - Publicat acum 7 ore si 4 minute