Protestul de la Finanțe

Dragnea acuză: "I-au păcălit"

Publicat Vineri, 19 mai 2017

Liderul PSD Liviu Dragnea, a susținut, vineri, că angajații de la Finanțe publice care au protestat în această săptămână față de proiectul Legii salarizării unitare au fost "păcăliți".

Dragnea a afirmat că în spatele protestatarilor s-au aflat mai mulți șefi din ANAF ale căror salarii ar urma să scadă.

"Funcționarii din ANAF vor avea salarii mărite, nu cum spun ei că le vor scădea. Este vorba doar de 50 sau 60 de șefi care, de exemplu, au acum salarii de 148-150 de milioane de lei și care vor avea salarii micșorate cu două-trei milioane de lei vechi. De ce? Ca să putem să respectăm principiile de egalitate între funcțiile similare, pentru că altfel ar fi însemnat să ridicăm tot sistemul mult prea mult pentru acești oameni. Ei nu au ieșit în stradă. În schimb, i-au păcălit pe angajați să iasă în stradă, spunându-li-se că lor li se vor micșora salariile, în condițiile în care ar fi putut să se uite cu atenție pe proiectul legii", a susținut Dragnea.

Aboneaza-te la editia printImparte pe FacebookImparte pe TwitterImparte pe Google PlusCumpara editia digitala

Politică

Ministrul Justiţiei s-a întâlnit cu Hans Klemm

Paul Dumitrescu - Publicat acum 15 minute

Vicepremierul rus, amenințare la adresa României

(R.C.) - Publicat acum o ora si 37 minute

Ponta: Sper ca această bulibășeală să treacă repede

Paul Dumitrescu - Publicat acum 2 ore si 2 minute

Un document care anunţă un nou scandal
Implicarea principalei Fundaţii a lui George Soros în alegerile din 2014 din România

Ion Spânu - Publicat acum 3 ore si 45 minute

Trântă cu sindicaliștii
Olguța n-a mai rezistat: "Acum țipă"

Ioana Radu - Publicat acum 10 ore si 43 minute

Mici și bătuți peste tot

Cornel Nistorescu - Publicat Joi, 27 iulie 2017

Cum ne plânge de milă presa germană
Învârteli cinice cu medicamente oncologice din România

- Publicat acum 9 ore si 54 minute

Consistoriul Eparhial al Arhiepiscopiei Ortodoxe de Alba Iulia
Decizie în cazul preotului Pomohaci, anunțată vineri

(R.C.) - Publicat Joi, 27 iulie 2017

Preşedintele PNL, Ludovic Orban
"Am descoperit cine taie cu adevărat pensiile"

Paul Dumitrescu - Publicat Joi, 27 iulie 2017

Pusă pe drumuri de statul român
Președintele CNAS, despre cazul prezentatoarei TV

(R.C.) - Publicat Joi, 27 iulie 2017

Trântă cu sindicaliștii
Olguța n-a mai rezistat: "Acum țipă"

20 Ioana Radu - Publicat acum 10 ore si 43 minute

Mici și bătuți peste tot

17 Cornel Nistorescu - Publicat Joi, 27 iulie 2017

Un document care anunţă un nou scandal
Implicarea principalei Fundaţii a lui George Soros în alegerile din 2014 din România

16 Ion Spânu - Publicat acum 3 ore si 45 minute

Cum ne plânge de milă presa germană
Învârteli cinice cu medicamente oncologice din România

13 - Publicat acum 9 ore si 54 minute

Iresponsabilitate sau incompetență

12 Ion Spânu - Publicat Joi, 27 iulie 2017