Domnule Preşedinte Klaus Iohannis, ne mişcăm şi noi mai cu talent?

Publicat Duminicã, 13 august 2017

Procurorul general al României, Augustin Lazăr, refuză să pună la dispoziţia unei comisii a Parlamentului României copia dosarului 213/P/2017, privind eventualele fraude comise la alegerile prezidenţiale din 2009, dosar clasat definitiv.

Procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Codruţa Kovesi, refuză, în continuare, să se prezinte în faţa Comisiei parlamentare de anchetă a prezidenţialelor din 2009.

Un procuror de la Parchetul General l-a reţinut pentru 24 de ore pe unul dintre apropiaţii liderului principalului partid de guvernământ, Liviu Dragnea, însă, după aceea, nu a solicitat arestarea preventivă, mulţumindu-se cu plasarea bărbatului sub control judiciar. Acţiunea pare a nu avea legătură cu înfăptuirea actului de justiţie, ci mai degrabă cu agăţarea preşedintelui PSD şi cu aruncarea acestuia în mijlocul unui scandal, pentru a-i compromite imaginea şi-aşa boţită. Totodată, este posibil să se urmărească intimidarea lui Liviu Dragnea, astfel încât acesta să-i ceară ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, să nu se atingă de Laura Codruţa Kovesi şi Augustin Lazăr.

Societatea civilă, nu aia care iese noaptea cu lanterna în Piaţa Victoriei, ci aceea formată din civilii care plătesc o viaţă întreagă contribuţii la bugetul de pensii şi se aleg cu o pensie de nimic, este indignată că tinerii pensionari din Armată şi Poliţie încasează nişte pensii speciale nesimţite.

„România educată” e din ce în ce mai împiedicată. S-au tipărit manuale de sport, în schimb nu s-au tipărit manualele de matematică şi română, iar numărul şcolilor fără autorizaţie sanitară şi fără autorizaţie de securitate la incendiu nu vrea să scadă nici de-al naibii.

Elevii primesc lecturi obligatorii pentru vacanţă. Copiii trebuie ca între o repriză de bătut mingea şi una de fotbal pe calculator să-i citească pe Creangă, Eminescu şi Caragiale. Nu ar fi rău ca vacanţa prezidenţială perpetuă în care se află, Klaus Iohannis să pună mâna pe Constituţie. Astfel va descoperi că la articolul 80, aliniatul 2, scrie că „Preşedintele României veghează la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice. În acest scop, Preşedintele exercită funcţia de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate”.

Haideţi, domnule Preşedinte Klaus Iohannis, ne mişcăm şi noi mai cu talent? Adică, citim şi noi Constituţia, veghem şi mediem?

Aboneaza-te la editia printImparte pe FacebookImparte pe TwitterImparte pe Google PlusCumpara editia digitala

Opinii

Vine criza: Stăpânul străin și vătafii interni pregătesc urgia asupra românilor

Ilie Şerbănescu - Publicat acum 7 ore si 44 minute

Brambureala pe puncte și pe notițe

Cornel Nistorescu - Publicat acum 7 ore si 57 minute

Cum a fost posibil?
Cezar-Paul Bădescu şi Mircea Cărtărescu au primit medalia „Mihai Eminescu” deşi l-au denigrat pe poet

Ion Spânu - Publicat Duminicã, 20 august 2017

Cum a fost posibil?
Cezar-Paul Bădescu şi Mircea Cărtărescu au primit medalia „Mihai Eminescu” deşi l-au denigrat pe poet

Ion Spânu - Publicat Duminicã, 20 august 2017

Vine criza: Stăpânul străin și vătafii interni pregătesc urgia asupra românilor

Ilie Şerbănescu - Publicat acum 7 ore si 44 minute

Țara noastră pierde valori științifice irecuperabile
Braconierii de dinozauri

Vasile Surcel - Publicat Duminicã, 20 august 2017

Al 19-lea caz de deces de anul acesta
Scriitorul Mircea Ţuglea s-a înecat pe litoral

(R.C.) - Publicat Duminicã, 20 august 2017

Încep ploile şi vijeliile

- Publicat Duminicã, 20 august 2017

Meteorologii avertizează
Vremea se va răci în toată ţara

(R.C.) - Publicat Duminicã, 20 august 2017

”Începem să vedem clar...”
Ce au găsit polițiștii în casa unui terorist implicat în atentatele din Spania

(R.C.) - Publicat Duminicã, 20 august 2017

Cum a fost posibil?
Cezar-Paul Bădescu şi Mircea Cărtărescu au primit medalia „Mihai Eminescu” deşi l-au denigrat pe poet

23 Ion Spânu - Publicat Duminicã, 20 august 2017

Vine criza: Stăpânul străin și vătafii interni pregătesc urgia asupra românilor

16 Ilie Şerbănescu - Publicat acum 7 ore si 44 minute

Brambureala pe puncte și pe notițe

9 Cornel Nistorescu - Publicat acum 7 ore si 57 minute

Țara noastră pierde valori științifice irecuperabile
Braconierii de dinozauri

6 Vasile Surcel - Publicat Duminicã, 20 august 2017

A pus capăt partidei după 55 de minute
Halep, la o victorie de locul 1 WTA

6 (R.C.) - Publicat Duminicã, 20 august 2017