Povești frumoase despre români optimiști

Domnul Pleșu – dascălul de nota 10

Publicat Marţi, 08 august 2017

Prim-solistul şcolii şi al grupurilor de călători

Prim-solistul şcolii şi al grupurilor de călători

La Şcoala Gimnazială nr. 8 din Bârlad există un dascăl care, dacă n-ar fi existat, ar fi trebuit inventat. Pare atât de spectaculos pentru că este între puținii care mai fac un lucru pe care generații întregi de dascăli l-au făcut pentru elevii lor. Poate nu întâmplător, născut pe 21 mai, de ziua Sfinților Împărați Constantin și Elena, profesorul de muzică Corneliu Constantin Pleșu posedă toate trăsăturile unui dascăl de succes, ale unui dascăl-vedetă, dacă vreți: iubitor de copii, pasionat de munca sa, disponibil oricând, și în weekend, să-și asculte, să-şi îndrume și să-și însoțească elevii, modest, generos, mereu cu o vorbă bună la purtător, mucalit, pune în slujba copiilor toate cunoștințele, timpul și energia dumnealui.

Își scoate elevii în weekend la muzeu, la film, la pizza, la cofetărie, îi duce la festivaluri de muzică, în excursii, pe mulți dintre foștii lui elevi ajutându-i să-și găsească de lucru, ba chiar să și plece în străinătate cu burse.

În fiecare vară, elevii urcă pe munţii României

Expediții cu traseu unic

Din ’90 până în ’97 a fost profesor și la o casă de copii, iar pe lângă orele de la Şcoala nr. 8, predă educație muzicală și la Colegiul Național „Gheorghe Roșca Codreanu“ din Bârlad. Chiar în acest moment, domnul profesor e plecat într-o expediție în Munții Apuseni, într-un grup de 23 de membri: 18 elevi și 5 însoțitori. Plecarea a fost pe data de 29 iulie și în expediție se va sta până pe 9 august. Dascălul spune că aceasta este una dintre cele mai frumoase expediții, cu un traseu unic, care va rămâne cu siguranță în memoria și inimile copiilor. Traseul propus este: plecare din Bârlad, Piatra Neamț, Bicaz, Cheile Bicazului, Sovata, Salina Praid, Salina Turda, Cheile Turzii, Valea Arieșului, Câmpeni, Ghețarul de la Scărișoara, Peștera Poarta lui Ionele, Cheile Ordâncușei, Poiana Călineasa, Scărișoara, Izbucul Tauz, Casa de Piatră, Peștera Ghețarul de la Vârtop, Platoul Padiș, Cetățile Rădesei, Cetățile Ponorului, Cheile Galbenei, Peștera Focul Viu. Se vizitează cele mai mari și importante peșteri: Peștera Urșilor, Peștera Meziad, Peștera cu flori de cristal. Apoi, itinerarul continuă cu vizita la bazinele cu apă termală de la Felix Oradea şi se vor vizita Cetatea Devei, Castelul lui Iancu de Hunedoara, Sibiul, iar excursia se va încheia la Păltiniș.

Depășirea fricilor

Nu vă imaginați că un traseu cu domnul profesor e, așa, floare la ureche. Traseele organizate de domnul Pleșu sunt foarte palpitante și încărcate de suspans, oferind tinerilor posibilitatea de a traversa podețe supendate, de a merge pe lanțuri sau cabluri și, nu în ultimul rând, de a se cățăra liber pe stânci. Domnul profesor îi încurajează pe elevi să-și depășească fricile și e de părere că astfel de trasee sunt un bun exercițiu de formare a unor trăsături de caracter precum stăpânirea de sine, autocontrolul și curajul și nu pregetă ca la finalul parcurgerii traseelor să-i felicite pe participanți pentru disciplina strictă necesară parcurgerii unor asemenea trasee dificile.

O ironie la turismul snob

„Copiii au avut de toate: emoții, temeri, curaj, ambiție“

Domnul profesor postează regulat pe pagina de Facebook, pentru a-i ține la curent pe părinții grijulii de acasă.

„Astăzi am reușit să facem circuitul Cetățile Ponorului. Traseul e destul de greu și de durată, a solicitat pe toată lumea, dar frumusețile văzute, cucerite de copii, le vor rămâne cu siguranță ca o amintire excepțională, cea mai frumoasă excursie pe care au făcut-o. Au admirat sorburi, doline, peșteri, cursuri subterane de apă, grohotișuri, avene și natura în general. A fost o reușită și acești copii se pot mândri cu performanţele, cu traseele făcute! Felicitări, copii, și surprizele vor continua în zilele următoare!“
O altă postare a domnului profesor: „Astăzi am început să facem circuitele. Primul circuit a fost Cetățile Rădesei, un traseu foarte frumos desfășurat prin Cheile Someșului Cald. Copiii au avut de toate, emoții, temeri, curaj, ambiție să străbată acest traseu dificil care este presărat cu lanțuri de susținere și pasaje dificile, cu pereți înalți de peste 100 de metri, cheile fiind atât de înguste, că pe anumite porțiuni pereții par de netrecut“.

Tot din postările domnului profesor, aflăm care-i atmosfera la un foc de tabără: „Luni seară am reușit să organizam unul dintre cele mai frumoase focuri de tabără, la Scărișoara Ghețari, la familia Paşca. Copiii s-au implicat pentru organizarea și realizarea focului, adunând lemne uscate din zonă. Am cântat, am povestit, i-am invitat pe toți cei care au dorit să vadă un foc adevărat de munte“.

Înapoi la meşteşugurile tradiţionale

„Un apus de soare, un spectacol magnific”

Dar minunatul dascăl din Bârlad le arată copiilor, în drumețiile lor, nu doar natura, ci îi familiarizează și cu obiective istorice și culturale. I-a dus să viziteze mormântul marelui voievod Mihai Viteazul. Cu ocazia unei excursii anterioare, în Munții Bucegi, domnul Pleșu scria: „Am vizitat frumosul castel al Cantacuzinilor – Castelul Zamora, cu o expoziție memorabilă de arta plastică: Cirque d’Art (lucrări expuse: Picasso, Matisse, Chagall etc.)“.

Îmi mai atrage atenția o postare a domnului profesor, din data de 21 iulie: „Un apus de soare cu un spectacol magnific dat de caprele negre, de noi, turiștii de la cabană, de vremea care ne-a trecut prin mai multe ipostaze meteorologice, soare, nori diafani, furtună și o temperatură de minus un grad“.

Dragostea de semeni

Să-i dorim domnului profesor Pleșu la cât mai multe trasee, să continue să le insufle copiilor și pe viitor dragostea pentru natură, pentru obiceiurile și tradițiile românești, pentru floră și faună, să-i învețe istorie, geografie, să-i ducă la cât mai multe muzee, castele și cetăți, să reușească să sădească în sufletul a cât mai mulți tineri respectul și apropierea de natură, spiritul de aventură, spiritul de echipă, și să continue să-i învețe cea mai importantă lecție: dragostea de semeni.

România are în Constantin Corneliu Pleșu un dascăl de nota 10!

Nicole Duțu

Aboneaza-te la editia printImparte pe FacebookImparte pe TwitterImparte pe Google PlusCumpara editia digitala

Special

Prof. dr. A.V. Ciurea: Curiozitate, provocare și experiență
Vieți salvate la limita posibilului

Andreea Tudorică - Publicat Joi, 14 septembrie 2017

Imaginar dialog despre ZBOR!
104 ani de la ultima decolare a lui Aurel Vlaicu

Dan Orghici - Publicat Miercuri, 13 septembrie 2017

Soarele de andezit şi Calendar de la Sarmizegetusa. martori ai înaltului nivel atins de ştiinţa dacilor
„Ziua porților deschise“ în capitala Daciei
Misterele Sarmizegetusei. Regia se (re)descoperă

Dan Orghici - Publicat Marţi, 12 septembrie 2017

Frica de furtună
Panică în Bucureşti! Oamenii s-au călcat în picioare să cumpere pâine

- Publicat acum 10 ore si 54 minute

Florian Coldea, tartorul jurnaliştilor
Despre jurnaliștii care se joacă cu serviciile secrete
Lobbyștii lui Coldea

Vasile Surcel - Publicat Miercuri, 20 septembrie 2017

Dragnea, despre fostul președinte al Camerei Deputaților indicat ca omul SRI

(R.C.) - Publicat Miercuri, 20 septembrie 2017

Cutremur în PSD
Dragnea confirmă ceea ce se vorbește de mai multă vreme pe surse

(R.C.) - Publicat Miercuri, 20 septembrie 2017

Daniel Dragomir continuă să răspundă acuzațiilor
Ce a făcut de fapt Florian Coldea în Irak?

Ioana Radu - Publicat acum 11 ore si 44 minute

Scandalul interferențelor SRI - justiție - presă
Unsprezece ziariști pe lista lui Dragomir

Ioana Radu - Publicat acum 9 ore si 21 minute

Inspectoare care a controlat DNA
”Mi-e frică! Dacă îmi născocesc ceva, copilul meu rămâne pe drumuri”

Julieta Târnovan - Publicat Miercuri, 20 septembrie 2017

Florian Coldea, tartorul jurnaliştilor
Despre jurnaliștii care se joacă cu serviciile secrete
Lobbyștii lui Coldea

19 Vasile Surcel - Publicat Miercuri, 20 septembrie 2017

Daniel Dragomir continuă să răspundă acuzațiilor
Ce a făcut de fapt Florian Coldea în Irak?

15 Ioana Radu - Publicat acum 11 ore si 44 minute

Inspectoare care a controlat DNA
”Mi-e frică! Dacă îmi născocesc ceva, copilul meu rămâne pe drumuri”

14 Julieta Târnovan - Publicat Miercuri, 20 septembrie 2017

27 de ani de incompetență
Cobai în experimentul „Școala românească“

11 Vasile Surcel - Publicat Miercuri, 20 septembrie 2017

Rente și privilegii versus capitalism industrial

7 Gheorghe Piperea - Publicat acum 5 ore si 16 minute