Un document din 1964, despre situația diplomatică a României antebelice

Der Spiegel comentează politica duplicitară a Angliei

Publicat Duminicã, 14 mai 2017

Istoricii britanici Martin Gilbert şi Richard Gott, autorii volumului Conciliatorii (The Appeasers), apărut în 1963 la editura Weidenfeld and Nicolson

Istoricii britanici Martin Gilbert şi Richard Gott, autorii volumului Conciliatorii (The Appeasers), apărut în 1963 la editura Weidenfeld and Nicolson

La 9 mai, celebrăm 72 de ani de la încheierea celui de Al Doilea Război Mondial, care a provocat zeci de milioane de victime omeneşti şi daune materiale uriaşe. În acest context, supunem atenţiei un document de excepţie, puţin – sau deloc – cunoscut de istorici şi cercetători sau simpli cititori din România: un serial publicat în august-septembrie 1964 în revista vest-germană Der Spiegel şi consacrat volumului „Conciliatorii“, scris de istoricii britanici Martin Gilbert şi Richard Gott, apărut în 1963 la editura Weidenfeld and Nicolson, care fusese tradus şi în germană.

Cartea trezise un ecou special în Anglia, întrucât aborda politica de toleranţă şi concesii, considerată victorioasă, promovată în anii 1938-1939 de guvernul lui Neville Chamberlain în relaţiile cu Germania lui Hitler, o politică duplicitară şi contraproductivă.

În octombrie 1964, serialul din Der Spiegel a fost tradus de Agenţia Naţională Română de Presă Agerpres şi difuzat pe file speciale destinate doar liderilor comunişti din Biroul Politic al CC al PCR – Gh. Gheorghiu-Dej, N. Ceauşescu, Ion Gh. Maurer, Chivu Stoica ş.a. Era un material cu circuit foarte restrâns.

Articolul din Der Spiegel nr. 37 din 9.IX analizează în prima parte contrastul dintre poziția lui Henderson și poziția lui Kennard, apoi, sub titlul „Război fără război“, se arată că Anglia continuă să promoveze politica de „tratative“, cu toate că orașele poloneze sunt bombardate și trupele germane înaintează.

De ce trezeşte articolul un interes deosebit?

Înainte de toate, pentru că, în articolul cu titlul „Dl Hitler vrea să salveze pacea. Dublul joc al Angliei în vara anului 1939“, revista a reprodus din „Conciliatorii“ capitolul „Indiscreţia lui Tilea“, în care este vorba despre situaţia României în jocul marilor puteri europene, în primul rând al Germaniei naziste în anii 1938-1939. Potrivit Der Spiegel, autorii apreciază că, în noul context apărut, garanţia Marii Britanii nu mai privea cu prioritate Polonia, ci România, dar şeful diplomaţiei de la Varşovia „a reuşit să transfere promisiunea de ajutor asupra Poloniei“.

În al doilea rând, trebuie ţinut seama de momentul în care Der Spiegel a publicat serialul – în plin Război Rece: la 1 mai 1960, URSS doborâse deasupra teritoriului său avionul american de spionaj U-2 pilotat de Garry Powers; în octombrie 1962 avusese loc criza rachetelor sovietice din Cuba; cursa înarmărilor se accentua, iar conflictul ideologic dintre Est şi Vest era escaladat constant.

Pe acest fundal, Bucureştiul se remarcase printr-un eveniment politic insolit – Declaraţia din aprilie 1964, care a trezit ecouri deosebite în cancelariile lumii, în primul rând la Moscova, dat fiind că vădea o distanţare clară de tutela Kremlinului. Dar, deşi, pe plan intern, intervenise o anume relaxare – avem în vedere graţierea deţinuţilor politic –, cenzura era la fel de rigidă.

Ca urmare, Der Spiegel din august 1964 nu putea ajunge la cititorii simpli şi chiar la cercetători, poate doar la persoane de „mare încredere“. În atare condiţii, aceste articole sunt practic necunoscute.

La finele anului 1966, volumul „Conciliatorii“ a apărut în traducere românească la Editura Politică.
Un alt motiv pentru care readucem în actualitate serialul din Der Spiegel este acela că nr. din 2 septembrie 1964 reproduce în facsimil Pactul Molotov – Ribbentrop, din care filele Agerpres citează doar punctele 3 şi 4, problema Basarabiei fiind încă tabu chiar şi pentru liderii comunişti români de atunci, pe care cenzura nu-i ocolea.

Viitoarea victimă

Revista vest-germană Der Spiegel a publicat în numerele 35-39/1964, sub titlul „Dl Hitler vrea să salveze pacea. Dublul joc al Angliei în vara anului 1939“, extrase din studiul istoricilor englezi Martin Gilbert și Richard Gott, intitulat „The Appeasers“, care a apărut acum în traducere germană. În introducerea făcută de revista Der Spiegel, se arată: „Promisiunea de garanție britanică făcută Poloniei, la 31 martie 1939, a constituit până acum pentru cei mai mulți istorici o dovadă concludentă că guvernul de la Londra a renunțat la politica lui de concesii față de Germania hitleristă după pătrunderea trupelor germane în Praga și că s-a hotărât să opună rezistență armată oricărei noi agresiuni naziste. Istoricii britanici Martin Gilbert și Richard Gott descriu totuși, în studiul lor «The Appeasers», cum garanția Marii Britanii nu era destinată în primul rând Poloniei, ci României, pe care o considera nemijlocit amenințată; ministrul de Externe polonez, colonelului Beck a reușit să transfere promisiunea de ajutor asupra Poloniei“.

În continuare, cu subtitlul „Indiscreția lui Tilea“, studiul amintește că, la 15 martie 1939, trupele germane au intrat în Praga. În situația în care se afla, Cehoslovacia n-a opus rezistență. Înainte de această dată, politica de toleranță și concesie a fost considerată victorioasă. Intrarea trupelor germane într-un oraș cu populație slavă a arătat pentru mulți adevărata față a lui Hitler, iar agresiunea germană era considerată o chestiune de zile. (...) Se punea întrebarea: cine poate fi viitoarea jertfă căreia i se acorda ajutor?

Articolul din revista Der Spiegel nr. 35 din 20 august este însoțit de o fotografie a ambasadorului român la Londra, Virgil Tilea, cu textul: „Noi suntem viitoarea jertfă“.

Vizarea României, via Ungaria

„Oamenii de stat au privit harta: ministrul de Externe francez Bonnet (Georges Bonnet, 1889-1973, ministru de Externe între 1938 şi 1939 – n.n.) era convins că Hitler avea în vedere România. România deținea teritoriul Deltei Dunării și bogate zăcăminte de petrol. Hitler putea să pornească împotriva României chiar fără existența unei granițe comune germano-române, deoarece Ungaria, vecina ambilor, era în dușmănie cu România și ar fi ajutat la realizarea planurilor lui Hitler. Şi ambasadorul Henderson (Neville Henderson, 1882-1942, partizan al politicii de conciliere – n.n.) presupunea că urmarea actului de la Praga ar fi o dominație asupra întregului bazin dunărean.“

Ambasadorul francez de la Londra, Charles Corbin, era de părere că este rândul lui Mussolini de a trece la ofensivă pentru a asigura echilibrul cu Germania. Britanicii se așteptau la ocuparea Danzingului (azi, ­Gdansk; oraş-stat aflat sub protecţia Societăţii Naţiunilor între 1919 şi 1939, râvnit de Hitler – n.n.), dar temerile lor au fost împrăștiate de ambasadorul Reichului de la Londra.

Tilea: „O țară destinată pieirii“

„La 15 martie, ambasadorul român la Londra, Virgil Tilea (Victor-Viorel Tilea; 1896-1972, ambasadorul României la Londra între 1938 şi 1940 – n.n.), a confirmat temerile occidentale că România este de acum destinată pieirii. El s-a grăbit spre Foreign Office (Ministerul britanic de Externe – n.n.) și a anunțat pe secretarul de stat adjunct, Orme Sargent, că guvernul român are «motiv să creadă» că germanii vor face în viitoarele luni pe unguri vasali și vor trece apoi la împărțirea României. Ţelul germanilor ar fi un protectorat de felul celui ce apasă asupra Cehoslovaciei.“ „Tilea l-a întrebat pe Sargent în ce măsură «poate conta România pe Marea Britanie». Neobținând nici un răspuns la întrebarea sa nici a doua zi, Tilea a cerut și mai îngrijorat decât înainte o convorbire cu ministrul Externe Halifax (1881-1959; şef al diplomaţiei britanice între 1938-1940; partizan al politicii de reconciliere – n.n.) Lucrurile se precipitau. Putea să fie o problemă de săptămâni, chiar de zile. Halifax s-a declarat de acord să-l asculte pe Tilea.“

„Întâlnirea dintre Halifax și Tilea poate conta drept unul dintre cele mai importante evenimente politice din anii dintre cele două războaie mondiale. Anglia ardea de îngrijorare. Oameni înfricoșați vorbeau de necesitatea de a opune rezistență lui Hitler, oriunde ar fi să atace. În locul pesimismului, a apărut o hotărâre de necontestat.“

Articolul din Der Spiegel nr. 38 din 16.IX se ocupă de activitatea diplomatică din primele trei zile după începerea agresiunii, notând că „războiul a început, dar politica moderată britanică a continuat“.

Singura salvare: blocul cu Marea Britanie și Franța

„Fascismul nu mai era «inevitabil»: el putea fi combătut și învins. Dacă s-ar putea prevedea viitoarea victimă a lui Hitler, acesteia ar trebui să i se acorde imediat ajutor: nu erau declarații de simpatie sau cuvinte frumoase, ci angajamente concrete care vor fi ținute.“ „La 17 martie s-a prezentat la Foreign Office presupusa victimă. Ea a fost întimpinată nu de un Halifax care vorbea despre politică «cu un anumit interes impersonal», ci de reprezentantul noii hotărâri. Halifax părea, ca și poporul britanic, că-și strânge pumnul gata să lovească.“

„Tilea i-a comunicat lui Halifax că «guvernul român a fost solicitat în ultimele zile de către guvernul german să-i acorde acestuia un monopol pentru produse de export românești și să se declare de acord în interesul german cu anumite restrângeri ale producției românești. Dacă aceste condiții ar fi acceptate, Germania s-ar declara gata să se pronunțe pentru o garanție a granițelor românești. Aceasta i-a părut guvernului român ca fiind mai mult sau mai puțin un ultimatum…“

„După părerea românilor, a continuat Tilea, ar fi de cea mai mare importanță ca guvernul majestății sale să știe în mod sigur ce măsuri poate să ia, în cazul când România ar cădea pradă agresiunii germane. Dacă ar fi posibilă formarea unui bloc strâns cu Marea Britanie și Franța, atunci ar fi de așteptat ca situația să poată fi salvată…“

Ministrul de Externe polonez Beck, pionul în jurul căruia Polonia a primit o garanţie britanică, dar nu s-a ajuns la o granaţie poloneză pentru România

Polonia, un prezumtiv aliat împotriva Germaniei

„Anglia nu avea granițe comune cu România. Legătura pe apă depindea de accesul la Marea Neagră, care putea fi ușor întrerupt de Germania. Trebuia găsit un alt aliat pentru România, pe cât posibil, unul cu granițe comune. Era nevoie de un aliat puternic și demn de încredere, care să nu se găsească el însuși în primejdie.“
„Tilea a întrebat cine ar putea fi cel de-al doilea aliat și dacă ar fi mai ușor pentru Anglia dacă România s-ar înțelege cu Polonia asupra încheierii unui pact comun împotriva Germaniei. Era un plan atractiv. Polonia putea să fie cel de-al doilea aliat.“ „Exista o graniță comună româno-poloneză (pe atunci, într-adevăr, cele două state aveau o frontieră comună – n.n.). Polonia se găsea, după informațiile britanice, pe o poziție tare față de Germania. Polonia și Germania cooperaseră strâns începând din 1935. Ministrul de Externe polonez, colonelul Beck (Jozef Beck,1894-1944; ministru de Externe între 1932 şi 1939 – n.n.), părea hotărât să mențină bunele relații germano-poloneze. (...) Polonia și Germania păreau să fie în privința multor lucruri de acord. Dacă ai putea avea încredere în Polonia, atunci ar fi un aliat de primă mână pentru România. Ea ar putea exercita chiar presiuni la Berlin pentru a determina pe germani să renunțe la atitudinea lor dușmănoasă…“

Dar, la 18 martie, a ieșit la lumină un fapt interesant, care ar fi putut să-l determine pe Halifax să piardă orice interes pentru un pact de alianță cu România. Ministrul de Externe român, Gafencu (Grigore Gafencu, 1892-1957; şef al diplomaţiei române între 1938 şi 1940 – n.n.), i-a comunicat că Tilea „ar fi prezentat în mod greșit situația“. România nu ar fi deloc amenințată. Tratativele germano-române ar decurge „în condiții cu totul normale, ca între parteneri egali“. Gafencu a spus că i-a tras lui Tilea „o săpuneală cum se cuvine“.

Condiția Poloniei: Rusia – exclusă

„Deja francezii dăduseră de înțeles clar că ei consideră România drept «ultima piedică în calea înaintării triumfale a imperialismului german». La 21 martie s-au întâlnit la Londra miniștrii de Externe Halifax și Bonnet. După cum a mărturisit Bonnet, Franța întrebase, de asemenea, pe Beck dacă va ajuta România. Beck ar fi răspuns că el se va mai gândi la acest lucru, dar că pune o condiție: Rusia trebuie să rămână în afara propunerii de garanție. Beck ar fi susținut că, dacă Rusia ar intra în joc, atunci germanii ar provoca atât în Ungaria, cât și în România «acțiuni imediate».“ „Franța se temea că o declarație fără Rusia nu ar fi aproape deloc eficace. Dar o declarație fără Polonia ar fi și mai rea. Din această cauză «ar trebui exercitată cea mai mare presiune» pentru ca Polonia să se hotărască…“

„Polonia nu era singura care evita o legătură cu Rusia. La 22 martie, Bonnet a declarat că și România se îndoiește de necesitatea unui ajutor sovietic: «Unii reprezentanți ai claselor suprapuse preferă pe Hitler lui Stalin». Bonnet a insistat ca să nu i se dea Poloniei «motiv de codire», prin includerea Rusiei“. „Chamberlain (Neville Chamberlain; 1869-1940; părintele politicii de conciliere cu Germania nazistă – n.n.) a înțeles temerile poloneze. «Eu trebuie să recunosc, scria el la 26 martie, că nutresc adâncă neîncredere față de Rusia. Eu nu cred în capacitatea ei de a întreprinde vreo ofensivă eficace, chiar dacă ar vrea așa ceva. Şi eu nu am încredere în motivele ei.» Dușmănia față de Rusia a fost hotărâtoare. Halifax și Bonnet erau de acord că problema capitală consta în faptul «cum poate fi convinsă Polonia să se angajeze la sprijinirea României»“.

Anglia aborda, prin politica guvernului Chamberlain, o politică duplicitară şi contraproductivă în relaţiile în Germania lui Hitler

Planul „Halifax“ prinde viață

„Halifax voia să-l convingă pe Beck că România prezintă pentru Polonia «o importanță vitală». Dar Beck nu s-a grăbit să ajute vecinul său. Criticii lui susțineau că este «germanofil». «Nimic nu este mai greșit, scria consilierul-șef al ministrului de Externe britanic, Vansittart; Beck se îndoiește mai curând de fermitatea occidentală».“ „Îndoielile lui Beck au ajuns la Londra. Prințul Paul al Iugoslaviei auzise că «guvernul polonez nu vrea să accepte de la bun început în nici un caz cazul ipotetic al unui război cu România». Dar nu mult timp după cele spuse de prințul Paul, englezii erau salvați. Beck a acceptat o garanție britanică pentru Polonia. Deși nu s-a ajuns la o garanție poloneză pentru România, planul Halifax începuse să prindă viață.“

Beck permite Angliei garantarea granițelor Poloniei, cu condiția ca această garanție să rămână secretă. Refuză semnarea unei declarații în patru pentru a nu stârni o reacție din partea Reichului. În ceea ce privește Danzingul, Polonia este dispusă la concesii generoase. La sfârșitul lunii martie, corespondentul din Berlin al ziarului New Chronicle comunica despre un atac iminent din partea Germaniei. Aceasta constituie un prilej pentru a da publicității garanțiile oferite Poloniei, garanții ce sunt acceptate de Beck. El îi comunică totuși lui Halifax că între Polonia și Germania nu există probleme importante litigioase și că nu va întreprinde nimic ce ar putea provoca Reichul.

În punctul mort

„Englezii au început să exercite presiuni asupra lui Beck pentru a acorda garanție României. Era o problemă dificilă. Angajarea Angliei față de România trebuia, pentru a avea vreo valoare, să se îmbine cu o angajare a Poloniei față de România. Dar Beck trebuia încă să fie convins, lucru pe care voiau să-l încerce Chamberlain și Halifax într-o discuție directă cu Beck; s-a stabilit vizita lui pentru luna aprilie. Beck și Halifax s-au întâlnit pentru prima dată la 4 aprilie.“

În discuțiile dintre Beck și Halifax s-a ajuns la problema unei declarații a celor patru puteri (Anglia, Franța, Polonia, URSS). Beck a respins această idee, întrucât ar putea provoca reacții din partea Germaniei, iar Halifax a fost de acord cu aprecierea că Armata Roșie nu are capacitatea necesară unor lupte ofensive, precum și cu temerile Poloniei față de o alianță cu Rusia.

„Halifax l-a întrebat din nou pe Beck ce ajutor este dispusă Polonia să acorde României. Aceasta este problema principală. Beck a refuzat să se pronunțe pentru vreun sprijin.“

Articolul publicat în Der Spiegel, nr. 36 din 2.IX, se ocupă în primul rând de problema necesității garanțiilor pentru Polonia şi evidenţiază faptul că politica engleză de concesii continua.

„Granița suplimentară“ nu sperie pe nimeni

Şi încercările lui Chamberlain au eșuat. În problema URSS, Beck a rămas ferm. „Beck a răspuns din nou: Polonia este hotărâtă să nu se sprijine nici pe Rusia, nici pe Germania. Dacă Anglia dorește Polonia ca aliat, atunci singură, fără celelalte țări. Chamberlain era alarmat. Numai Polonia singură nu era suficientă. Trebuia să se adauge și România, altfel garanția poloneză era lipsită de sens. Din nou șeful guvernului britanic a atras atenția oaspetelui polonez, spunându-i că România este «un punct de o importanță vitală». Beck și-a arătat din nou antipatia față de «un regim prea rigid». România ar trebui să rămână în afara discuțiilor «până se va clarifica puțin problema Dunării». Polonia nu-și poate permite să jignească Ungaria.“

Dar șeful guvernului britanic era un om îndărătnic. El a încercat să insufle lui Beck teama. El i-a arătat că, dacă Germania ar cuceri România, „Polonia ar avea o graniță mai lungă cu Germania“. Beck cunoștea prea bine geografia țării sale pentru a se lăsa prostit. „Granița suplimentară, a spus el, ar fi destul de scurtă.“ Ea s-ar găsi în munți și ar putea fi păzită „cu o unitate militară destul de mică“.

„Garanția românească“, „parte“ din acordul formal

Chamberlain a încercat pe altă cale. Beck, desigur, n-ar trebui să privească cu ușurință încheierea unui pact de alianță româno-polonez. Relațiile germano-poloneze sunt doar atât de proaste. „Oare Danzigul nu constituie un motiv de divergențe germano-poloneze?“ Beck a mințit declarând că Germania ar fi confirmat recent drepturile Poloniei asupra Danzigului, fără să amintească pretențiile lui Ribbentrop față de Polonia de a ceda Danzigul și un coridor de acces. Semnarea unui pact la care s-ar fi putut ralia și alte state a fost, de asemenea, respinsă.

Beck a respins și argumentul că Polonia ar fi lipsită de armament ca urmare a ocupării Cehoslovaciei. Pentru a nu se expune unui eșec total în tratativele cu Beck și de teama opiniei publice, care cerea măsuri eficiente, Chamberlain s-a văzut obligat să semneze un acord de asistență mutuală numai între cele două părți.

„Chamberlain dorea ca garanția românească să formeze «o parte» din acordul formal.“ Acest lucru a căzut. Mai târziu, Polonia și România au convenit să nu acorde nici o atenție propunerilor britanice. (...) Acordul anglo-polonez din 31 martie 1939 a surprins în cea mai mare măsură pe englezi, deoarece prin aceasta Polonia era cea care hotăra intrarea Angliei în război, în funcție de aprecierile cu privire la acțiunile lui Hitler, dacă sunt sau nu agresive. (...)

Articolul din Der Spiegel nr. 36 din 2 septembrie este însoțit de facsimilul pactului germano-sovietic, din care se poate descifra:

3) În ceea ce privește Sud-Estul Europei, partea sovietică subliniază interesul ei față de Basarabia. Partea germană declară că nu are nici un interes politic în aceste regiuni.

4) Acest protocol va fi tratat în cel mai mare secret de ambele părți.
Moscova, 25 august 1939
Semnează: Ribbentrop și Molotov

Aboneaza-te la editia printImparte pe FacebookImparte pe TwitterImparte pe Google PlusCumpara editia digitala

Special

Corespondență din București
Brigada 30 Gardă „Mihai Viteazul“: Ziua Porților Deschise

Alice-Diana Boboc - Publicat Vineri, 26 mai 2017

Un român în Legiunea Străină
Deviza războinicilor: "Mergi sau crapă!" (Video)

Vasile Surcel - Publicat Sâmbãtã, 27 mai 2017

Momentul acela când nu aveai selfie stick... Se întâmpla prin luna mai a anului 1942, când Sandu, proaspăt proprietar al unui aparat foto Voigtlander, și-a invitat prietenii la mică plimbare de weekend la Poiana Țapului, prilej potrivit pentru tesUn selfie de 75 de ani

- Publicat Duminicã, 28 mai 2017

SIPA? Staţi să vedeţi, acum e atunci!

Simona Popescu - Publicat Duminicã, 28 mai 2017

După summitul G7
Merkel: A trecut vremea în care ne puteam baza unii alţii

Constantin Duţu - Publicat Duminicã, 28 mai 2017

Vasile Dîncu şi Ioan Rus, doi dintre cei mai influenţi membri ai Grupului de la Cluj
De mulți ani la București se joacă învârtita someșeană
Statul român, sub controlul clujenilor

Mihai Petean - Publicat acum 5 ore si 59 minute

Fost jurnalist, de "Cartea Recordurilor"
Geoană îl desființează pe Robert Turcescu

Paul Dumitrescu - Publicat acum 6 ore si 18 minute

Ministrul de Interne îi răspunde preşedintelui Iohannis

Paul Dumitrescu - Publicat acum 10 ore si 28 minute

Reactoarele 3 și 4 de la Cernavodă, o poveste fără sfârșit
Investiția nucleară chinezească, un proiect născut mort

Mihai Soare - Publicat acum 9 ore si 9 minute

Remarcile lui Trump i-au făcut pe unii lideri europeni să adopte o atitudine sfidătoare chiar în timpul discursului de la inaugurarea noului sediu NATO
Summit-uri explozive la Bruxelles și în Sicilia
Trump pune Europa în fața unei mari alegeri

Călin Marchievici - Publicat acum 3 ore si 10 minute

SIPA? Staţi să vedeţi, acum e atunci!

34 Simona Popescu - Publicat Duminicã, 28 mai 2017

Vasile Dîncu şi Ioan Rus, doi dintre cei mai influenţi membri ai Grupului de la Cluj
De mulți ani la București se joacă învârtita someșeană
Statul român, sub controlul clujenilor

15 Mihai Petean - Publicat acum 5 ore si 59 minute

După summitul G7
Merkel: A trecut vremea în care ne puteam baza unii alţii

8 Constantin Duţu - Publicat Duminicã, 28 mai 2017

O criză de conștiință

7 Ioan Buduca - Publicat Duminicã, 28 mai 2017

Ministrul de Interne îi răspunde preşedintelui Iohannis

6 Paul Dumitrescu - Publicat acum 10 ore si 28 minute