Aproape de dezastru

De la Ankara pentru Paris: Săptămâna decisivă a Europei

Publicat Vineri, 21 aprilie 2017

Uniunea Europeană este cel mai temut adversar al alegerilor din Franţa de săptămâna aceasta, avertizează Alina Mungiu-Pippidi.

Uniunea Europeană nu a fost nicicând mai aproape de un dezastru ca în această săptămână şi chiar dacă va evita o catastrofă în timpul alegerilor prezidenţiale din Franţa de duminica aceasta, UE se va afişa în continuare diminuată şi o schimbare va trebui să se petreacă.

Mergem ca pe coji de ouă, iar atunci când prim-ministrul Viktor Orban a declarat într-un interviu acordat presei în duminica Paştelui că Ungaria nu este „o insulă“ precum Regatul Unit şi că nu va părăsi Uniunea Europeană, acestea sunt privite acum ca veşti bune.

De fapt, instituţiile Uniunii Europene i-au oferit în mod tacit lui Orban Carta Albă, pentru a supune la tăcere opoziţia, şi nu au făcut nimic ca să îl oprească atunci când a închis Universitatea Central Europeană din Budapesta, în schimbul unei declaraţii decente.

Uniunea Europeană a ajuns în punctul în care se teme mai mult de dezacordul Ungariei (precum ancheta poştală actuală a lui Orban a politicilor Uniunii, numită „Să oprim Bruxelles“). Acest lucru este, la o scară mai mică, aceeaşi poveste ca în Turcia, unde preşedintele Recep Tayyip Erdogan aproape a câştigat referendumul de dumincă, sporind puterile biroului său.

Orban şi Edogan au multe lucruri în comun, de la sinteza naţionalismului şi populismului, pentru o ideologie totală, cu folosirea cu îndemânare a chiriilor de stat pentru a obţine controlul asupra economiei şi a societăţii, într-o manieră fără precedent.

Erdogan a pus bazele referendumului său, dar şi pentru unul viitor, asupra pedepsei cu moartea, pentru mulţi ani, dezmembrând în linişte orice control independent asupra executivului său din alte instituţii de stat.
Dacă e să ne uităm în trecut la rapoartele progresive ale Uniunii Europene asupra Turciei, nu vom găsi nici măcar o reflexie a ceea ce se întâmplă de mulţi ani - implementarea unui proiect politic subversiv, unul de captare a statutului şi înlocuirea deliberată a elitei burgheze, seculare, urbane, cu una provincială, islamistă, care anihilează statul de drept în acest proces. Tot UE a observat că a existat riscul unei lovituri de stat, până când lovitura eşuată de anul trecut a arătat în cele din urmă că armata, sau ceea ce a rămas din ea, pur şi simplu apăra statu-quo-ul constituţional.

La o privire mai atentă, probabil opoziţia democratică seculară din Turcia ar fi putut fi condusă spre succes pe o cale mai apropiată de UE cu ani în urmă, dar acum este prea târziu. Democraţia turcă se dispersează şi, împreună cu ea, mitul puterii transformatoare a UE asupra ţărilor candidate. Franţa se află într-o situaţie în care lucrurile rele pot fi încă evitate. Dar abia dacă mai există cineva cu anticiparea şi curajul de a acţiona.

Sondajele de opinie nici măcar nu îndrăznesc să proiecteze o a doua rundă între cei doi candidaţi principali anti-UE din extrema dreaptă şi din extrema stângă, Marine Le Pen şi Jean-Luc Melenchon, deşi acest lucru devine din ce în ce mai mult o posibilitate teoretică în fiecare zi. Împreună ei au adus deja voturi anti-UE în proporţie de 43%. Nu trebuie uitat faptul că UE a fost în pericol în ultimii 25 de ani în Franţa, după ce un referendum asupra Tratatului de la Maastricht din 1992 când a fost obţinut doar 51%, iar unul privind o Constituţie Europeană în 2005 ce a fost învins în mod serios cu 55% împotrivă.

UE este de asemenea un candidat la aceste alegeri franceze, şi cel mai periclitat, se pare. Chiar dacă Uniunea Europeană va pierde mulţi susţinători în Franţa - dezastrul real - Mélenchon într-o a doua rundă de vot cu Le Pen, din cauza nulităţii absolute a candidatului Partidului Socialist Benoît Hamon - ar putea fi evitat dacă personajul central-dreapta François Fillon ar urma să demisioneze şi opţiunea centrală, Emmanuel Macron, ar fi adoptată acum, nu după un al doilea turneu riscant.

Precum în cazul lui Hillary Clinton, acordarea statutului de mântuitor pentru un candidat marcat de toată corupţia unei instituţii politice este într-adevăr înfrângerea mâniei poporului. Există încă oameni care nu înţeleg că populiştii câştigă jucând pe un sentiment anti-elitist care este autentic şi nu neîntemeiat?

Nu ştim intensitatea acestui sentiment al anti-elitismului mai mult decât am făcut-o în momentul în care Donald Trump a bătut-o pe Clinton, pentru că sondajele nu analizează acest lucru.

Nu vom ghici niciodată doar citind ultimul Eurobarometru pe tema „Viitorul Europei“ pe care Europa ar putea să-l atingă în această săptămână, deoarece orice lucru dezagreabil (cum ar fi corupţia elitelor) a fost eliminat din întrebările privind preocupările europenilor.

Un studiu realizat de centrul de cercetare Pew, după Brexit, a constatat totuşi că numai 38% dintre francezi sprijină încă proiectul UE, cu peste 60% împotrivă. Sperăm că unii alegători nu au înţeles încă faptul că Uniunea Europeană face parte din tot ceea ce vor face şi vor vota ceea ce ei cred că sunt alte subiecte.

Politicienii de dreapta care l-au susţinut până acum pe Fillon fac greşelile vieţii lor. Ar trebui să treacă imediat la Macron. Dacă ar avea doar analişti decenţi şi cercetări bune, ei ar vedea în sondajele din ultimele săptămâni riscul teribil la care expun Europa.

Chiar dacă reuşesc să învingă şansele şi omul lor intră în a doua rundă cu Le Pen, ar putea Franţa şi Europa să fie salvate de unul care are costurile lui plătite de altul, locuieşte într-un castel pe care nu şi-l poate permite şi face afaceri cu Vladimir Putin?

Iar atunci când este expus că a intrat în graniţa publică-privată prin plasarea familiei pe salariul public (care este ilegal în alte ţări din UE), el nu arată nici o remuşcare, ci doar o rană menită să fie expusă?

Elitele politice vechi franceze, pentru care astfel de practici erau departe de a fi necunoscute, par să-şi fi pierdut instinctul de supravieţuire, dacă într-un mediu european nou, înconjurat de prădători, s-au pus pe sine şi întreaga UE în pericol, aşa cum fac săptămâna aceasta.

Traducerea analizei publicate de euractiv.com. Alina Mungiu-Pippidi este profesor de studii democratice la Şcoala de Guvernare Hertie din Berlin.

Aboneaza-te la editia printImparte pe FacebookImparte pe TwitterImparte pe Google PlusCumpara editia digitala

Opinii

Absența creștin-democrației

Andrei Marga - Publicat Miercuri, 16 august 2017

Lazăr și Kovesi - stat în stat

Cornel Nistorescu - Publicat Miercuri, 16 august 2017

Salariile, ca un bulgăre nebun

Cornel Nistorescu - Publicat Marţi, 15 august 2017

Lazăr și Kovesi - stat în stat

Cornel Nistorescu - Publicat Miercuri, 16 august 2017

Firea arată că poate, dacă vrea
Unde a construit primarul general primele parcări din București

Gabriela Dinescu - Publicat Miercuri, 16 august 2017

Triunghiul de la Austerlitz contra Grupului de la Vișegrad
Strategia austriacă pentru „Noua Europă“

Călin Marchievici - Publicat Miercuri, 16 august 2017

Documentar Cotidianul
De opt ori pe lângă sfârșitul lumii

Dumitru Constantin - Publicat Miercuri, 16 august 2017

De ce se tem de fapt
Medicii resping "privilegiile" propuse de guvern

(R.C.) - Publicat Miercuri, 16 august 2017

Anchetă la Abrud
Le-au dispărut banii din cont

(R.C.) - Publicat acum 11 ore si 39 minute

Cu pașapoartele unde nu te-aștepți
MAI anunță unde va fi noul sediu al Direcţiei de Paşapoarte

Paul Dumitrescu - Publicat Miercuri, 16 august 2017

Lazăr și Kovesi - stat în stat

26 Cornel Nistorescu - Publicat Miercuri, 16 august 2017

Documentar Cotidianul
De opt ori pe lângă sfârșitul lumii

5 Dumitru Constantin - Publicat Miercuri, 16 august 2017

Reacții la mutarea care a stârnit controverse:
Coldea, "candidat unic la un concurs fake"

5 Ioana Radu - Publicat acum 2 ore si 9 minute

Dosarul prezidențialelor din 2009
Sabia lui Tudorel Toader în disputa Augustin Lazăr - Comisie

4 Ioana Radu - Publicat Miercuri, 16 august 2017

De ce se tem de fapt
Medicii resping "privilegiile" propuse de guvern

4 (R.C.) - Publicat Miercuri, 16 august 2017