O vizită discretă

Ce face fiul lui Donald Trump în România

Publicat Miercuri, 17 mai 2017

Au apărut primele detalii despre vizita în România a lui Donald Trump Jr., fiul cel mare al președintelui Statelor Unite.

Primarul municipiului Giurgiu, Nicolae Barbu, a declarat miercuri că a auzit că fiul cel mare al liderului american, aflat în vizită în țara noastră, vânează pe un fond privat din zona localității Singureni din județ.

"Am auzit și eu că fiul președintelui SUA ar vâna în județul Giurgiu și m-am mirat pentru că și eu sunt vânător pasionat și ar fi trebuit să știu în județ un fond care să merite. Cred că vânătoarea se efectuează la Singureni, acolo există un fond privat preluat de o asociație. De unde știu că acolo este pentru că anul trecut au venit niște șeici și au vânat cerbi și mufloni, totul e la țară, e un fond de o sută și ceva de hectare la țară, îi ține în țarc și le dă drumul din țarc și așa se efectuează vânătoarea", a spus primarul.

Edilul a mai precizat că a văzut pe internet ceea ce s-a vânat la partida la care ar fi participat fiul președintelui SUA.

"Deci la Singureni este, pe un fond privat, am intrat și eu pe internet și m-am uitat să văd ce au împușcat, au o poză frumoasă de panoplie cu 80-90 de porci mistreți, cu vreo șapte cerbi, un muflon și nu mai știu ce vânat pe o panoplie frumoasă", a afirmat Nicolae Barbu.

Donald Trump Jr împreună cu fiul său se află într-o vizită în România până joi. Fiul liderului american a venit marți în țara noastră. Presa a relatat miercuri că acesta urma să viziteze mai multe zone, inclusiv Maramureș.

Aboneaza-te la editia printImparte pe FacebookImparte pe TwitterImparte pe Google PlusCumpara editia digitala

Actualitate

La judecata Sinodului BOR
Episcopul-scandal, "niciun fel de dovadă"

- Publicat acum 15 minute

"Cea mai gravă revoltă"
Măcel la închisoare

- Publicat acum 43 minute

NUMAI DOUĂ ÎNTREBĂRI pentru Augustin Lazăr și Laura Codruța Kovesi

- Publicat acum o ora si 36 minute

Lazăr și Kovesi - stat în stat

Cornel Nistorescu - Publicat Miercuri, 16 august 2017

Firea arată că poate, dacă vrea
Unde a construit primarul general primele parcări din București

Gabriela Dinescu - Publicat Miercuri, 16 august 2017

Triunghiul de la Austerlitz contra Grupului de la Vișegrad
Strategia austriacă pentru „Noua Europă“

Călin Marchievici - Publicat Miercuri, 16 august 2017

Documentar Cotidianul
De opt ori pe lângă sfârșitul lumii

Dumitru Constantin - Publicat Miercuri, 16 august 2017

De ce se tem de fapt
Medicii resping "privilegiile" propuse de guvern

(R.C.) - Publicat Miercuri, 16 august 2017

Anchetă la Abrud
Le-au dispărut banii din cont

(R.C.) - Publicat acum 11 ore si 38 minute

Cu pașapoartele unde nu te-aștepți
MAI anunță unde va fi noul sediu al Direcţiei de Paşapoarte

Paul Dumitrescu - Publicat Miercuri, 16 august 2017

Lazăr și Kovesi - stat în stat

26 Cornel Nistorescu - Publicat Miercuri, 16 august 2017

Documentar Cotidianul
De opt ori pe lângă sfârșitul lumii

5 Dumitru Constantin - Publicat Miercuri, 16 august 2017

Dosarul prezidențialelor din 2009
Sabia lui Tudorel Toader în disputa Augustin Lazăr - Comisie

4 Ioana Radu - Publicat Miercuri, 16 august 2017

De ce se tem de fapt
Medicii resping "privilegiile" propuse de guvern

4 (R.C.) - Publicat Miercuri, 16 august 2017

Reacții la mutarea care a stârnit controverse:
Coldea, "candidat unic la un concurs fake"

4 Ioana Radu - Publicat acum 2 ore si 8 minute