Bitdefender susţine masterul de securitate cibernetică din cadrul Universităţii din Bucureşti

Publicat Joi, 14 septembrie 2017

Bitdefender, cel mai mare producător român de software, a anunțat, în parteneriat cu Universitatea din București, lansarea unui program de masterat în securitate cibernetică, începând cu anul universitar 2017-2018.

Programul de masterat Securitate şi logică aplicată [1] al Facultății de Matematică-Informatică își propune să ajute studenții să își dezvolte abilități practice în domeniul securizării informației și abilități avansate de gândire critică în domeniu. Printre disciplinele studiate se numără: securitatea spațiului cibernetic, sisteme de operare, inginerie inversă și tehnici de securizare a codului, machine learning și criptografie avansată.

Masterul de Securitate și logică aplicată cumulează atributele unui program științific, de cercetare, cu cele ale unui master profesional. Durata programului care poate fi urmat la zi este de patru semestre.

În momentul actual, organizațiile din întreaga lume se confruntă cu absența specialiștilor necesari pentru a administra infrastructuri IT în condiții de siguranță, capabili să remedieze vulnerabilitățile și să contracareze amenințările de securitate. Combinarea securității cu elemente de logică matematică și informatică teoretică vizează formarea unor specialiști cu competențe variate care să poată înfrunta ușor provocările apărute în cele mai variate paradigme practice, indiferent de platforma folosită, limbajul de programare sau de resursele hardware.

Bitdefender a susținut conceperea programului de masterat și va contribui și la implementarea acestuia.

„Obținerea unei diplome de master în securitate informațională oferă studenților un avantaj competitiv în această industrie. Parteneriatele public-private între universități și companii ajută studenții să devină mult mai bine pregătiți și să se integreze rapid în piața muncii. Bucureștiul este unul dintre orașele de importanță fundamentală pentru companie și contribuie decisiv la produsele și tehnologiile românești folosite de 500 de milioane de utilizatori de pe toate continentele”, spune Carmen Buruiană, Enterprise HR Manager la Bitdefender.

Jumătate dintre cei peste 1.300 de angajați lucrează în cercetare și dezvoltare în cele patru centre R&D din București, Cluj-Napoca, Iași și Timișoara.

De-a lungul timpului, Bitdefender a contribuit la dezvoltarea unor programe de studii similare la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca și la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași. La Cluj-Napoca, peste 60% din materii sunt susținute de angajați, iar 13 doctoranzi și 15 masteranzi sunt implicați în pregătirea studenților, unde predau cursuri și laboratoare în facultățile clujene. La Iași, nouă doctoranzi lucrează în echipele tehnice, iar manageri și oameni cheie predau materii precum securitatea sistemelor de operare și sisteme periculoase, rețele neuronale și reverse engineering.

Înscrierile au loc în perioada 14-18 septembrie, iar examenul constă în analiza rezultatelor obținute de candidat pe parcursul programului de licență absolvit și un interviu susținut pe marginea lucrării de licență. (R.M.)

Aboneaza-te la editia printImparte pe FacebookImparte pe TwitterImparte pe Google PlusCumpara editia digitala

Actualitate

Alegerile parțiale pentru Senatul francez
Lovitură pentru Macron

- Publicat acum 29 minute

Decretul anti-imigrație extins
Alte trei țări pe lista neagră a lui Trump

- Publicat acum o ora si 10 minute

Foto Arhivă
Accident feroviar
Tren deraiat la Cluj

- Publicat acum 2 ore si 5 minute

Concurs de insulte între SUA și Coreea de Nord
Donald Trump, "dement" și "gangster"

(I.R.) - Publicat Duminicã, 24 septembrie 2017

Dosarele Cotidianul la punctele și chioșcurile din toată țara
Vinovatul de serviciu - Generalul Iulian Vlad

(R.C.) - Publicat Duminicã, 24 septembrie 2017

Dosare și circ TV
Becali către Dragnea: "Cum, mă, să faci asemenea lucruri?"

(I.R.) - Publicat Duminicã, 24 septembrie 2017

Dezamăgirea unui tânăr magistrat
Justiția română, văzută de o judecătoare: "Măcinată, înecată"

Ioana Radu - Publicat Duminicã, 24 septembrie 2017

Pentru Rovana Plumb mumă, pentru liderul PSD - ciumă
Ponta îl îneacă în lac pe Dragnea: "Cine fură să plătească"

Ioana Radu - Publicat Duminicã, 24 septembrie 2017

S-a înarmat pe Facebook
Băsescu trage cu "cartușul" în Iohannis

(I.R.) - Publicat Duminicã, 24 septembrie 2017

PSD-ul cel mort după TV şi contra culturii şi presei

Cornel Nistorescu - Publicat Duminicã, 24 septembrie 2017

Nu mai avem loc de samariteni!

30 Ilie Şerbănescu - Publicat Duminicã, 24 septembrie 2017

PSD-ul cel mort după TV şi contra culturii şi presei

21 Cornel Nistorescu - Publicat Duminicã, 24 septembrie 2017

Dezamăgirea unui tânăr magistrat
Justiția română, văzută de o judecătoare: "Măcinată, înecată"

14 Ioana Radu - Publicat Duminicã, 24 septembrie 2017

Dosarele Cotidianul la punctele și chioșcurile din toată țara
Vinovatul de serviciu - Generalul Iulian Vlad

14 (R.C.) - Publicat Duminicã, 24 septembrie 2017

Învăţământul românesc, între educaţie fizică şi dirigenţie

9 Ciprian Demeter - Publicat Duminicã, 24 septembrie 2017