ALDE, la ora Congresului

Ambiția lui Tăriceanu pentru următoarele alegeri

Publicat Vineri, 21 aprilie 2017

Copreședintele ALDE Călin Popescu-Tăriceanu a declarat vineri, în deschiderea Congresului ALDE, că partidul său poate deveni, după alegerile din 2020, principala forță de centru-dreapta.

"Programul de guvernare este unul foarte ambițios, dar realizabil și sunt convins că dacă vom reuși să și comunicăm cel puțin la fel de bine pe cât o să facem în mod concret, pe cât vom fi capabili să aducem la cunoștința cetățenilor, a votanților noștri măsurile pe care le adoptăm, proiectele pe care le realizăm, am convingerea că în anul 2020, la viitoarele alegeri, vom ajunge să ne consolidăm, să creștem rezultatul pe care l-am avut anul trecut în decembrie și să obținem cu mult mai mult, astfel încât să devenim principala forță de centru-dreapta din România. Aceasta este ambiția mea și trebuie să fie ambiția noastră a tuturor", a spus Tăriceanu.

Liderul ALDE a reamintit că partidul său a reușit să treacă prin "două examene severe".

"Din 2014 au trecut doi ani şi jumătate cu aproximaţie şi a trebuit să trecem prin două examene severe, mă refer la alegerile locale (...) Mulţi au avut dubii că vom trece aceste examen şi totuşi am reuşit. A urmat al doilea examen la fel de greu, poate mai greu, cu un pariu pe care mulţi nu aveau curajul să-l facă şi anume că ALDE va intra în Parlament. Am reuşit şi acest al doilea examen foarte sever şi după alegerile care au avut loc anul trecut am obţinut al treilea rezultat pe scena politică, lucru care nu este puţin pentru un partid care la vremea respectivă avea practic un an jumate vechime", a spus Tăriceanu, care este contrazis de rezultatelor finale prezentate de Biroul Electoral Central. Conform BEC, ALDE s-a situat pe locul cinci la parlamentare, după PSD, PNL, USR şi UDMR, atât la Camera Deputaţilor, cât şi la Senat.

Aboneaza-te la editia printImparte pe FacebookImparte pe TwitterImparte pe Google PlusCumpara editia digitala

Politică

S-a întors dispărutul
Ponta, prăduitul: "Curată murdărie"

Ioana Radu - Publicat acum 2 ore si 15 minute

Gura păcătosului...
Raluca Turcan: Credeţi că PNL ar fi fost mai breaz la guvernare?

(I.R.) - Publicat acum 7 ore si 41 minute

Fostul primar "care este" s-a dezlănțuit din nou
Spovedania lui Vanghelie: "Ponta și Ghiță dădeau informații la SRI"

(I.R.) - Publicat Duminicã, 23 aprilie 2017

Descoperire șocantă după avalanșă
Alpiniștii de aur ai sportului românesc, morți în Retezat (Video/Foto)

Ioana Radu - Publicat Sâmbãtã, 22 aprilie 2017

Foto: dolce-sport.ro
Reacții în scandalul Ilie Năstase
Mărturia Soranei Cârstea: "Au venit aici porniți"

Alexandru Vişan - Publicat acum 11 ore si 27 minute

A fost deschis un dosar penal
Tragedia din Retezat: varianta șocantă, luată în calcul de Poliție

(I.R.) - Publicat acum 9 ore si 56 minute

Foto libertatea.ro
Scandalul înjurăturilor de la Mamaia
Țiriac sare în apărarea lui Ilie Năstase

Ioana Radu - Publicat Duminicã, 23 aprilie 2017

Șeful Senatului, unicul președinte al ALDE
Noua echipă a lui Călin Popescu Tăriceanu

(I.R.) - Publicat Sâmbãtã, 22 aprilie 2017

Reacții în cascadă după incidente
Plângere oficială împotriva lui Năstase

(I.R.) - Publicat Sâmbãtã, 22 aprilie 2017

Cotidianul cititorilor
Care este răspunderea părinților celor doi copii care au pierit în Retezat?

- Publicat acum 6 ore si 22 minute

Foto: dolce-sport.ro
Reacții în scandalul Ilie Năstase
Mărturia Soranei Cârstea: "Au venit aici porniți"

10 Alexandru Vişan - Publicat acum 11 ore si 27 minute

Șeful Senatului, unicul președinte al ALDE
Noua echipă a lui Călin Popescu Tăriceanu

9 (I.R.) - Publicat Sâmbãtã, 22 aprilie 2017

Al cincilea titlu european
Cătălina Ponor, aur la bârnă

8 - Publicat acum 5 ore si 28 minute

Foto libertatea.ro
Scandalul înjurăturilor de la Mamaia
Țiriac sare în apărarea lui Ilie Năstase

6 Ioana Radu - Publicat Duminicã, 23 aprilie 2017

Fed Cup, între înjurături și un mare succes
România învinge Marea Britanie

6 - Publicat acum 5 ore si 30 minute