Imaginar dialog despre ZBOR!

104 ani de la ultima decolare a lui Aurel Vlaicu

Publicat Miercuri, 13 septembrie 2017

O personalitate marchează o zonă, își pune amprenta asupra ei. Încetul cu încetul, zona devine a personalității, se identifică cu aceasta, se constituie într-un loc înțesat cu monumente ce amintesc de personalitatea respectivă…

Aurel Vlaicu nu face excepție. Dimpotrivă!

Dacă aș fi stat de vorbă cu aviatorul inginer Aurel Vlaicu despre zbor, oare mi-ar fi spus?

„Zborul, ei bine zborul… mi-a fost mamă ce m-a luat din brațe pe când nu știam încă să vorbesc deslușit. Este o binecuvântare pe care nu poți să o uiți niciodată, este acel glas ce ți se aude peste umăr și te face să tresalți la două cuvinte duioase ce strâng laolaltă tot universul: «fiul meu». E chiar cu neputință să uiți zborul, cum glasul mamei cu neputință e să-l uiți.

Poveștile mamei te fac să treci mare, o să colinzi lumea, să vezi orașe mari, monumente minunate și o să uiți multe din lucrurile văzute; dar clădirea modestă cu obloanele ferestrelor închise, mica grădiniță unde a îmbobocit cea dintâi floare a inteligenței tale… îți vor rămâne întipărite în inimă și ți le vei aminti până la cea din urmă zi a vieții tale, precum eu îmi voi aminti în veci casa în care am auzit pentru prima oară glasul său. Ei bine, da, să zbori e ca și cum asculți glasul blând al mamei!“

Poate nu asta mi-ar fi spus, mai știi?

Cum nu am fost contemporan cu Vlaicu, Aurel Vlaicu, nu pot a ști cum ar fi descris el altfel zborul. Au trecut o sută de ani de la MARELE ZBOR. Născut pe 7 noiembrie 1882, în Bințînțul Transilvaniei, Aurel Vlaicu devine un renumit inginer, inventator, constructor de avioane și, din nevoie, pilot, care, în timpul unei cariere extrem de scurte, a devenit unul dintre cei mai celebri și celebrați inovatori ai primelor decenii de zbor. A studiat la Budapesta și Munchen, pentru o vreme, a devenit protejatul fraților Opel, înainte de a-și dedica viața proiectării, construirii și pilotării propriilor avioane. Într-un articol publicat în revista „Aeronautics“, octombrie 1912, Fritz Edelstein afirma despre acest aparat:

„Monoplanul lui Vlaicu este unul dintre cele mai ieftine și cu foarte multă stabilitate naturală. Prețul acestuia, inclusiv cel al motorului Gnôme de 50 CP, este de aproximativ 2000 de dolari.“ La concurs au participat 43 de aviatori din opt țări.

Aeroplanul „Vlaicu No. II“, care purta numărul de concurs 38 și era singurul reprezentant al României, pilotat cu măiestrie de creatorul său, a obținut cinci premii datorită cărora țara noastră s-a clasat pe locul trei, după Franța (cu 12 participanți) și Austro-Ungaria (cu 17 participanți).

Mai rămânea o singură năzuință de împlinit ca să se poată declara pe deplin mulțumit: stabilirea unei punți aeriene între românii de pe ambele părți ale munților Carpați. Sâmbătă, 31 august/13 septembrie 1913, Aurel Vlaicu s-a hotărât să facă și această încercare temerară, mai ales că deja mai mulți piloți își manifestaseră intenția de a realiza un zbor peste Carpați. În acea zi fatidică, Aurel Vlaicu a decolat, la ora 15.00 și 20 de minute, pentru ultimul său zbor. A fost zborul lui spre infinit.

Deasupra localității Bănești, județul Prahova, aeroplanul său credincios l-a trădat… Sau poate inima pilotului, obosită de atâtea încercări, nu a mai putut face față… și atunci, Vlaicu a plecat să se odihnească puțin. A murit, cum mor toți oamenii. Ceea ce a contat în conștiința publică care l-a transformat în erou a fost un ideal…

Aboneaza-te la editia printImparte pe FacebookImparte pe TwitterImparte pe Google PlusCumpara editia digitala

Special

Grup de eleve pe bicicletă în vacanţă, într-o imagine interbelică
Documentar
Cum au cucerit orașul bicicletele?

Adrian Majuru - Publicat Duminicã, 24 septembrie 2017

Colonie de copii la Predeal
O poveste care coboară în secolul al XIX-lea
Excursie și vilegiatură

Adrian Majuru - Publicat Sâmbãtã, 23 septembrie 2017

Prof. dr. A.V. Ciurea: Curiozitate, provocare și experiență
Vieți salvate la limita posibilului

Andreea Tudorică - Publicat Joi, 14 septembrie 2017

Concurs de insulte între SUA și Coreea de Nord
Donald Trump, "dement" și "gangster"

(I.R.) - Publicat Duminicã, 24 septembrie 2017

Dosarele Cotidianul la punctele și chioșcurile din toată țara
Vinovatul de serviciu - Generalul Iulian Vlad

(R.C.) - Publicat Duminicã, 24 septembrie 2017

Dosare și circ TV
Becali către Dragnea: "Cum, mă, să faci asemenea lucruri?"

(I.R.) - Publicat Duminicã, 24 septembrie 2017

Dezamăgirea unui tânăr magistrat
Justiția română, văzută de o judecătoare: "Măcinată, înecată"

Ioana Radu - Publicat Duminicã, 24 septembrie 2017

Pentru Rovana Plumb mumă, pentru liderul PSD - ciumă
Ponta îl îneacă în lac pe Dragnea: "Cine fură să plătească"

Ioana Radu - Publicat Duminicã, 24 septembrie 2017

S-a înarmat pe Facebook
Băsescu trage cu "cartușul" în Iohannis

(I.R.) - Publicat Duminicã, 24 septembrie 2017

PSD-ul cel mort după TV şi contra culturii şi presei

Cornel Nistorescu - Publicat Duminicã, 24 septembrie 2017

Nu mai avem loc de samariteni!

30 Ilie Şerbănescu - Publicat Duminicã, 24 septembrie 2017

PSD-ul cel mort după TV şi contra culturii şi presei

21 Cornel Nistorescu - Publicat Duminicã, 24 septembrie 2017

Dezamăgirea unui tânăr magistrat
Justiția română, văzută de o judecătoare: "Măcinată, înecată"

14 Ioana Radu - Publicat Duminicã, 24 septembrie 2017

Dosarele Cotidianul la punctele și chioșcurile din toată țara
Vinovatul de serviciu - Generalul Iulian Vlad

14 (R.C.) - Publicat Duminicã, 24 septembrie 2017

Învăţământul românesc, între educaţie fizică şi dirigenţie

9 Ciprian Demeter - Publicat Duminicã, 24 septembrie 2017